Ceasul ticăie în “joaca” statului cu investitorii de la CE Oltenia. Două centrale pe gaze, de 1.325 MW, acum pe hârtie, trebuie să funcționeze în doar patru ani, altfel vor fi riscuri enorme, și pentru companie, și pentru țară

Complexul Energetic (CE) Oltenia, companie controlată de stat și unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, a decis în Adunarea Generală a Acționarilor de săptămâna trecută, oarecum surprinzător, să respingă, in corpore, toate asocierile care urmau să fie făcute cu  firma românească Tinmar pentru a se construi noile proiecte energetice decise prin planul de decarbonare al CE Oltenia. Tinmar Energy este una dintre cele mai mari companii antreprenoriale românești din energie, controlată de omul de afaceri român Augustin Oancea.

Despre contextul în care AGA CE Oltenia a respins asocierile, în condițiile în care, acum, Tinmar face față unor acuzații de joc necinstit pe piața de energie, în urma căruia s-ar fi umplut de bani, am scris deja în textul de AICI.

Mai departe, nu ne vom referi la Tinmar, ci la CE Oltenia și potențialele riscuri asociate întârzierii proiectelor din planul de restructurare-decarbonare al companiei, supus aprobării Comisiei Europene.

Asocierea cu Tinmar era pentru realizarea unei centrale noi pe gaze, de 475 MW, și pentru montarea de panouri fotovoltaice, mai puțin relevanta în acest text. Fie că voia să o realizeze cu Tinmar, fie că o va face cu altcineva, acest proiect al centralei pe gaze trebuie finalizat pentru că este în planul deja aprobat de Comisia Europeană.

Planul, care presupune închiderea etapizată a unor grupuri pe cărbune, vizează construirea centralei pe gaze de 475 MW la Turceni și a alteia de 850 MW la Ișalnița. Dincolo de ce capacități se închid sau nu (este totuși criză energetică, iar Guvernul României a anunțat că nu se închide nimic până când nu se pune ceva în loc), CE Oltenia trebuie să pună în funcțiune acele două centrale în 2026 cel mai târziu. Potrivit planului, centralele trebuie făcute împreună cu investitori privați (condiție a Comisiei) și pot beneficia de bani europeni, finanțare din deja celebrul Fond de Modernizare (FM). Ambele proiecte au o valoare undeva la 840 de milioane de euro, jumătate urmând să vină de la FM. Cel mai probabil, în contextul actual, vor fi singurele centrale pe gaze care se vor face în România cu bani din FM. Reținem așadar anul 2026 și asocierea obligatorie cu investitori privați pentru aceste proiecte.

Tinmar, nu știm încă din ce motive (reputaționale sau altele), a fost scoasă deocamdată din joc. Fusese acceptată, după o procedură de selecție, încă de la începutul anului. Așadar, dacă lucrurile se opresc aici cu firma lui Oancea, va trebuie demarată o nouă procedură pentru a atrage un alt investitor, dar zece luni s-au pierdut. Nu știm cât va dura procedura, în cât timp se vor face toți pașii, dar mai sunt doar patru ani până la momentul în care acea centrală va trebui să producă energie electrică. Obligatoriu!

Pentru centrala mai mare, de 850 MW de Ișalnița, CE Oltenia abia acum a găsit partenerul, după luni de zile de anunțuri și invitații. Alro Slatina, producător de aluminiu și cel mai mare consumator de energie din țară, a depus ofertă și a fost selectată. Aceasta ar fi vestea bună, că în sfârșit avem un investitor selectat, care este și un mare consumator industrial. La fel, și noua centrală de la Ișalnița trebuie ca în patru ani să producă obligatoriu energie electrică. Nu putem decât să sperăm că nu se va întâmpla și cu firma israelianului de origine rusă Vitali Matsitski ce s-a întâmplat cu firma lui Oancea – peste nouă luni să se oprească povestea și să fie re-luată , eventual cu altcineva – termenele devin și mai strânse și vorbim despre o centrală mare, de 850 MW.

Care sunt riscurile? Unul pentru CEO și unul pentru SEN

CE Oltenia a primit ajutor de stat ca parte a acestui plan agreat deja de Comisie, și va mai primi. Doar în acest an, a primit jumătate de miliard de euro pentru a plăti certificatele de carbon aferente producției de energie electrică din 2021. În 2021 a primit bani pentru 2020. Să nu fi primit era și încă este exclus – compania, care este vitală pentru siguranța țării, nu ar mai fi produs energie electrică. Probabil va primi și anul viitor – mai puțin, pentru că va avea venituri mai mari din prețurile la energie electrică.

Dacă statul, acționar majoritar la CE Oltenia, prin deciziile luate, nu va reuși să termine cele două centrale cu investitori privați, indiferent cine sunt ei, riscul este următorul: Comisia să aprecieze că restructurarea nu s-a făcut, iar ajutorul de salvare, ulterior transformat în ajutor de restructurare –  miliardele de euro alocate pentru a susține plata certificatelor de emisii – să fie returnate de companie bugetului de stat. Adică CEO ar merge aproape sigur spre faliment.

Al doilea risc este pentru România ca țară dacă acele centrale nu se fac, în condițiile în care în 2027 trebuie retrasă temporar din exploatare, pentru cel puțin doi ani, unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, pentru retehnologizarea obligatorie, care nu mai poate fi amânată. 700 MW, cel mai mare grup din România.

Fără alte comentarii, cităm din partea de adecvanță a Planului pentru dezvoltarea Rețelei Electrice de Transport, ediția din anul 2022, al Transelectrica:

“Închiderea unor grupuri existente în SEN (în special pe cărbune) la nivelul anului 2026, corelat cu nerealizarea unor grupuri noi care să înlocuiască această capacitate, are impact negativ asupra adecvanței sistemului și securității energetice la nivel național și chiar regional, efect multiplicat în ipotezele unor condiții meteorologice severe, caracterizate de o creștere a consumului intern net și de lipsa resursei primare pentru centralele electrice (lipsă vânt/apă), combinate cu întârzierea programului de dezvoltare nuclear și eventuale probleme în rețeaua de transport gaze naturale, situație în care capacitatea lipsă la vârful de sarcină ar fi la limita capacității de import a RET și, astfel, SEN nu ar mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import. Acoperirea unei părți importante a consumului intern net prin import implică însă riscuri majore legate de potențiala lipsă de resurse regionale în ceea ce privește capacitățile de producere a energiei electrice”.

Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, care deţine 9 grupuri energetice, cu o putere instalată de 2.595 MW