CEC Bank a lansat un credit pentru studii postuniversitare

CEC Bank a lansat Creditul pentru studii postuniversitare, destinat persoanelor fizice, absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior, în vederea achitării taxelor pentru studii postuniversitare (MBA, studii de perfecţionare, recalificare, doctorat, a doua facultate etc.), potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Economica.net - mie, 18 apr. 2012, 08:39
CEC Bank a lansat un credit pentru studii postuniversitare

Creditul se acordă în lei, pe o durată de maximum 7 ani. Nivelul maxim al creditului este de 65.000 lei, inclusiv, nefiind obligatorie constituirea aportului propriu. Dobânda acestui tip de credit este variabilă, 8,53% (ROBOR 3M + 4%), pe lângă care mai sunt 3 comisioane, respectiv un comision de analiză dosar în valoare de 100 lei, unul de administrare de 0,3%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului, şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea clienţilor – 100 lei.

‘Creditul pentru studii se adresează absolvenţilor unei forme de învăţământ superior care au fost acceptaţi la o universitate acreditată din ţară sau din străinătate pentru efectuarea de studii post universitare. Prin această lansare, CEC Bank continuă strategia de extindere a gamei de produse şi totodată de atragere de noi clienţi’, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

Te-ar mai putea interesa și
„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE
„Bătălie mare” a industriei Wi-Fi cu operatorii telecom pentru frecvenţe suplimentare în UE
Un grup de 58 de furnizori de internet şi asociaţii din industrie au cerut miercuri vicepreşedintelui executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen, să......
Ce spune Guvernul despre accesul copiilor la rețelele sociale şi gamingul în metodele de predare
Ce spune Guvernul despre accesul copiilor la rețelele sociale şi gamingul în metodele de predare
Ministrul interimar al Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că accesul copiilor pe reţelele de ...
Flip.ro extinde portofoliul: va vinde și cumpăra console de jocuri PlayStation
Flip.ro extinde portofoliul: va vinde și cumpăra console de jocuri PlayStation
Platforma Flip.ro, parte a grupului eMAG care intermediază vânzarea de dispozitive electronice recondiționate, anunță ...
Flip.ro a vândut de peste 80 de milioane de euro, un plus de 45% față de anul precedent
Flip.ro a vândut de peste 80 de milioane de euro, un plus de 45% față de anul precedent
Flip.ro, platforma parte din grupul eMAG care intermediază vânzarea dispozitivelor electronice recondiționate, încheie ...