CEC Bank a vândut sediul neterminat de la Sighişoara, după majorarea cu 500% a impozitului pe clădirile abandonate

Economica.net
05 04. 2019
transilvania12_13544300

„Dată fiind starea de degradare în care se afla clădirea situată în Sighişoara, str. Octavian Goga, nr. 14, aflată în proprietatea CEC Bank, în ultimii ani, Municipiul Sighişoara a solicitat, în repetate rânduri, proprietarilor imobilului să ia măsuri, primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean transmiţând invitaţia de dialog conducerii CEC Bank pentru găsirea unor soluţii. Totodată, acestora le-a fost transmis şi Regulamentul privind stabilirea condiţiilor de majorare a impozitelor pe clădirile şi terenurile neîngrijite de pe raza municipiului Sighişoara care prevede majorări de până la 500% pentru clădirile neîngrijite. CEC Bank a informat Municipiul Sighişoara că, în data de 26 martie 2019, conducerea băncii a aprobat vânzarea imobilului, urmând să se perfecteze contractul de vânzare-cumpărare”, a anunţat Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.

Municipalitatea şi-a exprimat încrederea că zona centrală a Sighişoarei va fi revitalizată, mai ales că în proximitatea acestui imobil există un plan dezvoltare a unui proiect care prevede crearea unui spaţiu public multifuncţional.

În urma unei concesiuni făcută de Primăria Sighişoara pe 99 de ani, la începutul anilor ’90, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) a ridicat chiar la poalele Cetăţii Medievale o clădire cu arhitectură eclectică, adică o îmbinare a mai multor stiluri, care nu a fost finalizată niciodată, deşi figura ca fiind recepţionată în anul 2009.

Clădirea a fost ridicată după planurile arhitectei Anca Petrescu, cea care a lucrat la planul Casei Poporului.

Imobilul CEC Bank, care a stat abandonat 25 de ani, ocupă o suprafaţă construită desfăşurată de 3.708 mp şi era prevăzut cu 104 încăperi organizate pe subsol (33 încăperi), parter (37 încăperi) şi etaj (34 încăperi).

Angajaţii Primăriei Sighişoara susţin că pentru terenul concesionat CEC, administraţia publică locală a încasat taxa de concesiune anticipat, pe o perioadă de 25 de ani.