CEC Bank a lansat un nou produs 100% online – contul de economii cu alimentare periodică
Prin deschiderea conturilor de economii cu alimentare periodică, clienții beneficiază de flexibilitate ca la conturile curente și de dobânzi avantajoase ca la depozite.
”CEC Bank continuă strategia de digitalizare și oferă un nou produs 100% online – Contul de economii cu alimentare periodică. Completăm astfel gama de produse deja existente: pachete de cont bancar, credite de nevoi personale și carduri de credit. Această nouă funcționalitate simplifică relația clienților cu Banca, asigurând fluxuri rapide, economie de timp și procesare rapidă. Accesarea serviciilor bancare trebuie să fie la fel de simplă ca orice comandă la un magazin online”, a declarat Mugur Podaru, Director Direcția Operațiuni la Distanță, CEC Bank.
CEC Bank este prima bancă din România care a lansat, încă din anul 2020, un flux de accesare 100% online a conturilor și serviciilor bancare. În 2022, banca a atras peste 166 000 de noi clienți, numărul de utilizatori ai canalelor digitale s-a majorat cu 54% iar volumul de operațiuni prin canalele digitale a crescut cu aproape 93% și a depășit pentru prima oară pragul de 100 de miliarde de lei.
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârșitul lui 2022. CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.