CEC Bank şi EximBank finanțează noua fabrică de BCA a Soceram
Viitoarea fabrică va avea o capacitate de producție de pana la 1.500 de metri cubi pe zi şi va fi dezvoltată pe baza ultimelor concepte din domeniu, cu tehnologie smart, aceasta fiind cea de-a treia unitate de producție de BCA a societății, alături de cea de la Doicești (Dâmbovița) și cea de la Cordun (Neamț), pe care Soceram a inaugurat-o anul trecut.
„Ca susținători consacrați ai mediului de afaceri, suntem permanent alături de business-urile antreprenoriale cu viziune de dezvoltare, mai ales în sectorul producției care aduce un plus de valoare adăugată pentru economia românească. Credem că este important ca România să aibă producători locali puternici care să crească și să devină jucători importanți și la nivel regional și, de aceea, suntem încântați să susținem Soceram în implementarea acestui proiect de investiții greenfield, derulat într-o perioadă plină de provocări pentru domeniul materialelor de construcții”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
„Domeniul construcțiilor este unul dintre principalele motoare ale economiei și mă bucur că CEC Bank vine în sprijinul afacerilor cu capital autohton din acest domeniu, cum este Soceram, care au reușit să se dezvolte și să se impună pe piață. Faptul că finanțarea unui proiect de investiții greenfield a fost structurată și aprobată într-o perioadă plină de provocări la nivel economic, demonstrează angajamentul nostru pentru susținerea mediului de afaceri românesc”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank.
„În contextul preocupărilor privind creșterea eficienței energetice, ne așteptăm la creșteri ale cererii pentru materiale de construcții performante, cu proprietăți de reducere a pierderilor de energie. Construcția noii fabrici de BCA de la Târgu Cărbunești răspunde acestei nevoi din piață și, în același timp, va avea un efect pozitiv de angrenare a economiei la nivel local, prin crearea de locuri de muncă și dezvoltarea ecosistemului logistic. Ne bucurăm că două bănci cu capital românesc au ales să ne fie parteneri în acest efort”, a declarat Mihai Anastasescu, actionarul majoritar al Soceram S.A.
Soceram este o companie cu peste 40 de ani de experiență în producerea și comercializarea materialelor de construcții. Compania și-a început activitatea în forma actuală după privatizarea din anul 2004, în prezent activitatea acesteia fiind concentrată pe dezvoltarea, producerea și vânzarea materialelor pentru zidărie – cărămidă, beton celular autoclavizat – ”BCA” și adezivi folosiți în construcții. Soceram are în prezent două locații principale de producție – la Doicești (producție de BCA și cărămidă) și Cordun (producție de BCA) unde își desfășurau activitatea 429 de angajati la finalul anului 2021. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 246 de milioane de lei, în creștere cu 46% față de 2020.