CEC Bank – Veniturile au crescut cu 11%, activele cu 35%, în 2023

CEC Bank a înregistrat, anul trecut, o creştere cu 35% a activelor nete, până la 83,5 miliarde de lei, şi un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane de lei, informează banca printr-un comunicat.
AGERPRES - mar, 19 mart. 2024, 11:33
CEC Bank - Veniturile au crescut cu 11%, activele cu 35%, în 2023

„2023 a fost încă un an de creştere şi transformare pentru CEC Bank, un an care ne-a reconfirmat poziţia de bancă puternică, stabilă, incluzivă, capabilă să facă faţă oricăror provocări prezente şi viitoare. Ne-am majorat activele cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce ne-a propulsat în topul primelor trei bănci din piaţă. Am pus bazele grupului financiar prin achiziţia pachetului de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), am menţinut ritmul de transformare şi digitalizare şi am emis cu succes un nou pachet de obligaţiuni în cadrul Programului Multianual EMTN. Am continuat să fim unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai economiei româneşti, atât pentru companii mari şi IMM, cât şi pentru persoane fizice, şi am rămas una dintre băncile care au prioritizat incluziunea financiară şi am demarat iniţiative pentru consolidarea principiilor ESG în organizaţia noastră. Am încredere că anul 2024, an în care CEC Bank împlineşte 160 de ani de când este parte din viaţa românilor, va fi încă o etapă de succes în îndeplinirea obiectivelor planului nostru strategic”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Veniturile nete operaţionale ale băncii au crescut cu 11% faţă de anul 2022, până la 2 miliarde lei. Totodată, banca şi-a îmbunătăţit eficienţa operaţională prin controlul strict al cheltuielilor de funcţionare (amortizare, cheltuieli administrative, personal etc.), care au crescut cu 7% faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce rata inflaţiei în acest interval a fost de 6,6%.

Valoarea brută a creditelor în sold acordate clienţilor se ridică la 33,2 miliarde lei, în creştere cu 8% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce depozitele atrase au crescut cu circa 39% faţă de sfârşitul anului trecut, până la 72,7 miliarde lei.

Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de 24,2%, la sfârşitul lui 2023, în scădere uşoară faţă de finalul anului 2022 (24,7%). Rata creditelor şi avansurilor neperformante a scăzut de la 4,4% la 4,1% în decembrie 2023.

„Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 11,83%, marcând o creştere semnificativă faţă de rata de rentabilitate înregistrată în anul 2022 (10,95%), datorită creşterii veniturilor operaţionale şi controlului cheltuielilor de funcţionare. De asemenea, rata de eficienţă a activităţii bancare (C/I) s-a îmbunătăţit de la 54% la decembrie 2022 la 50,5% la decembrie 2023”, arată sursa citată.

CEC Bank a acordat, anul trecut, peste 58.000 de credite noi, cu o valoare cumulată de aproximativ 10,5 miliarde de lei, fiind, de asemenea, una dintre primele 5 bănci comerciale din România care are în oferta de produse credite cu garanţii FEI gratuite pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor şi pentru sustenabilitatea IMM şi a întreprinderilor mici cu capitalizare medie, în cadrul Acordului de Garantare semnat cu FEI în cadrul Invest EU – Compartimentul pentru statul membru România.

Creditele nou acordate clienţilor corporate sunt în valoare de peste 8,5 miliarde de lei, din care 3,4 miliarde de lei au fost acordate clienţilor nou intraţi în portofoliul băncii.

Agricultura a avut cea mai mare creştere în portofoliul CEC Bank, fiind al doilea domeniu finanţat de către bancă, soldul creditelor şi angajamentelor de finanţare urcând până la 5,1 miliarde de lei (+ 26% faţă de decembrie 2022).

Pe de altă parte, peste 48.000 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanţări în valoare de 1,9 miliarde lei, destinate investiţiilor imobiliare sau concretizării altor proiecte personale.

În acelaşi timp, CEC Bank a ajuns pe locul 5 în topul băncilor dealeri primari pe piaţa titlurilor de stat la finalul anului 2023.

„Accesarea produselor şi serviciilor bancare pe parcurs 100% digital şi-a continuat diversificarea iar tehnologia din online cu motoare decizionale automate a fost extinsă către serviciile din unităţile teritoriale. Astfel, clienţii pot rambursa anticipat un credit 100% online, pe un flux rapid, simplificat, direct din platformele de Mobile Banking/Internet Banking şi din marketplace-ul CEC_IN pentru persoanele fizice, dar au şi posibilitatea diminuării limitei de sumă acordată la cardurile de credit şi overdraft direct din aplicaţia Internet Banking pentru persoanele fizice”, se precizează în comunicat.

Pe parcursul anului 2023 s-a finalizat şi adopţia tuturor fluxurilor rapide de creditare online de către întreaga reţea a băncii, inclusiv de către agenţiile de tip B (urban şi rural). Totodată, au fost lansate fluxurile rapide de actualizare date clienţi şi refinanţare credite de consum iar intrarea într-o relaţie de afaceri cu clienţii nu mai este condiţionată de prezenţa acestora în unităţi, în sensul că, în afară de canalele online, s-au creat birouri bancare mobile prin care banca pune la dispoziţie servicii bancare oriunde clienţii au nevoie de ele, susţine instituţia.

Numărul clienţilor care au accesat produse de creditare prin fluxuri 100% sau parţial digitale (canal online şi reţeaua de unităţi teritoriale) s-a dublat faţă de anul 2022, la fel şi numărul celor care au accesat pachete de produse şi servicii online.

CEC Bank a implementat mecanisme prin care retragerile de numerar se pot face cu cod QR, prin intermediul telefoanelor mobile, direct la MFM din reţeaua băncii, fără utilizarea vreunui card bancar iar emiterea cardurilor virtuale este posibilă direct din platforma de mobile banking.

Creşterea numărului de clienţi Persoane Fizice, prin atragerea a peste 80.000 de clienţi noi şi, implicit, creşterea numărului de utilizatori ai canalelor digitale: CEC_app şi CEC_IN au dus la creşterea volumului de operaţiuni prin canalele digitale.

CEC Bank ocupă locul al treilea în clasamentul sistemului bancar românesc după numărul de ATM-uri şi MFM-uri deţinute – 1.354 echipamente. Dintre acestea, aproape 1.300 sunt echipamente noi de ultimă generaţie.

Numărul de tranzacţii financiare derulate prin carduri şi prin reţeaua de echipamente ATM şi POS (ghişeu şi comercianţi fizici şi virtuali, inclusiv SNEP – ghiseul.ro) a depăşit 100 milioane – în creştere, faţă de anul anterior, cu peste 30%, în timp ce valoarea tranzacţiilor financiare a depăşit 35 miliarde de lei (în creştere cu 21%). Totodată, plăţile la comercianţi efectuate cu cardurile, atât la cei fizici cât şi la cei virtuali, au înregistrat creşteri de peste 35%, atât ca număr cât şi ca valoare.

Anul trecut, CEC Bank a continuat într-un ritm accelerat programul de modernizare şi transformare a băncii iar valoarea investiţiilor realizate se ridică la 175 milioane de lei, în creştere cu peste 40% faţă de anul anterior, din care mai mult de 70% vizează investiţii în sisteme IT.

De asemenea, banca şi-a consolidat prezenţa pe piaţa de capital, noile emisiuni de obligaţiuni în cadrul Programului Multianual EMTN fiind plasate cu succes. CEC Bank a finalizat anul 2023 cu un sold de obligaţiuni emise de peste 2 miliarde de lei (circa 414 milioane de euro), înregistrând un nivel confortabil al pasivelor eligible MREL (cu peste 7 puncte procentuale faţă de cerinţele reglementate).

CEC Bank a demarat în 2023 şi implementarea Proiectul E-Factoring, care are ca scop automatizarea proceselor şi activităţilor specifice administrării facilităţilor de factoring.

CEC Bank, instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România, a fost fondată în 1864 şi are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...