CEDO a obligat România să plătească unor cetăţeni peste un milion de euro în 2012

România a fost obligată în 2012 prin decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să le plătească 1.277.194 de euro unor petenţi care au formulat plângeri la instanţa de la Strasbourg.
Economica.net - mie, 24 apr. 2013, 13:37
CEDO a obligat România să plătească unor cetăţeni peste un milion de euro în 2012

Totuşi, din 70 de hotărâri pronunţate de CEDO anul trecut numai în şapte s-a constatat o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei sau ale Protocoalelor, România fiind pe un trend descendent, a declarat judecătorul Tribunalului Bucureşti Ionuţ Militaru în cadrul conferinţei „Condamnările suferite de România la CEDO în anul 2012. Analize şi perspective”, care a avut loc miercuri la Academia Română.

De la începutul funcţionării CEDO şi până la 31 decembrie 2012, România a fost obligată la plata sumei totale de peste 50 milioane de euro unor petenţi care au formulat plângeri la instanţa de la Strasbourg.

„S-a creat un mit în ceea ce priveşte CEDO, e o ameninţare permanentă în orice situaţie, dar este vorba de necunoaştere: aproximativ 97% din cereri sunt respinse ca inadmisibile ori sunt radiate de pe rol, fără pronunţarea unei hotărâri”, a subliniat coordonatorul Centrului de Studii de Drept European, prof. univ. dr. Mihai Şandru.

Trendul descendent al hotărârilor împotriva României se observă şi din poziţia pe care o ocupă ţara noastră în ceea ce priveşte numărul plângerilor la CEDO, potrivit judecătorului Ionuţ Militaru.

Astfel, din totalul de 128.100 de plângeri depuse la CEDO în anul 2012, România ocupa un loc 6, cu 8.700 de plângeri.

„Stăm mai bine decât în anii trecuţi, se observă un trend descendent în ceea ce priveşte plângerile şi condamnările. Nu mai avem hotărâri pe articolul privind casele naţionalizate”, a arătat Ionuţ Militaru.

La rândul său, agentul guvernamental al României la CEDO, Catrinel Brumar, care a vorbit despre dificultăţile întâmpinate în cauzele împotriva României, a spus că împărtăşeşte aprecierea pozitivă a evoluţiei cauzelor împotriva României până în 2012.

„Aş sublinia că demersul autorilor contribuie fundamental la diseminarea jurisprudenţei CEDO şi la ceea ce ar trebui să devină normalitatea ca regulă, şi anume dezbaterile în ceea ce priveşte hotărârile instanţelor româneşti să aibă loc pe plan naţional, şi nu în faţa CEDO”, a apreciat ea.

În cadrul conferinţei, judecătorul Curţii de Apel Bucureşti Dragoş Călin a prezentat statisticile referitoare la autorităţile potenţial responsabile pentru condamnările suferite de România anul trecut.

Astfel, pentru anul 2012, puterea judecătorească este responsabilă în 60% dintre cauzele în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare împotriva statului român, puterea legislativă este responsabilă în 51,42% din cazuri, puterea executivă – în 43,85%, iar Ministerul Public – în 31,42% dintre cazuri.

„Se observă că în cele mai multe cazuri responsabilităţile autorităţilor sunt concurente”, a evidenţiat judecătorul Dragoş Călin.

Cu ocazia conferinţei a fost lansat volumul „Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României – 2012. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile” (vol.VIII), publicat de Editura Universitară în această lună.

Lucrarea încununează eforturile depuse în ultimii cinci ani de un colectiv de tineri magistraţi pasionaţi în analiza condamnărilor suferite de România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, găsirea autorităţilor potenţial responsabile şi observarea măsurii în care acestea s-au conformat şi au reacţionat concret după pronunţarea hotărârilor.

„Utilitatea practică a culegerii de jurisprudenţă de faţă rezidă în faptul că sunt tratate toate hotărârile de condamnare pronunţate de Curtea Europeană în cauzele împotriva României, de la 1 ianuarie 2012 şi până la 31 decembrie 2012, inclusiv cele nepublicate în Monitorul Oficial al României şi cele pentru care nu s-a realizat o traducere neoficială la care cei interesaţi să poată avea acces”, se arată în prezentarea lucrării.

Conferinţa a fost organizată de Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene şi Editura Universitară.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...