CEDO: România trebuie să despăgubească un condamnat, pentru condiţiile de arest şi durata procesului

Reclamantul, Ioan Ardelean, este născut în 1968 şi locuieşte la Oradea. În 2001, el lucra ca jurist pentru o firmă din Oradea, iar ulterior, în acelaşi an, s-a mutat la Bucureşti, unde a continuat iniţial să lucreze pentru aceeaşi firmă şi ulterior, de la 1 aprilie 2003, pentru Consiliul Local al Sectorului 2.

În martie 2004, el a făcut o cerere pentru eliberarea unui paşaport la Poliţie, în Bucureşti. Verificându-i datele, Poliţia a constat că Ardelean era cercetat penal pentru înşelăciune, din noiembrie 2001, după ce, în august 2001, fuseseră formulate două plângeri penale împotriva sa, în care se susţinea că s-a dat drept avocat, fără a fi, şi a cerut bani pentru a interveni în favoarea părţilor lezate, fie pe lângă Baroul Bucureşti, fie pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o procedură penală. Printr-un rechizitoriu încheiat în iunie 2003, Ardelean a fost trimis în judecată şi s-a eliberat un mandat de arestare preventivă pe numele său.

Pe 13 martie 2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria din Oradea a cerut arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. Instanţa a notat că, în septembrie 2003, părinţii lui Ardelean au mandatat un avocat să îl reprezinte, însă inculpatul nu s-a prezentat niciodată în instanţă şi nu a comunicat autorităţilor din Oradea noua sa adresă, când s-a mutat la Bucureşti.

Judecătoria a prelungit ulterior arestarea preventivă, pe motiv că inculpatul reprezenta un pericol public şi a încercat să se sustragă anchetei. Solicitările acestuia de revocare a măsurii au fost respinse până în aprilie 2005, când Curtea de Apel Oradea a dispus punerea sa în libertate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara.

Ardelean a negat atât mandatarea avocatului, spunând că nu a fost niciodată citat, cât şi faptul că nu ar fi comunicat autorităţilor noua sa adresă. El a arătat că, în decembrie 2002, a cerut eliberarea unei noi cărţi de identitate Poliţiei din Bucureşti, act care i-a şi fost eliberat în februarie 2003. În plus, din aprilie 2003, lucra într-o instituţie publică. El a mai susţinut şi că avizul pentru cercetare pe numele său din noiembrie 2001 fusese revocat în iunie 2002.

Incuplatul a fost încarcerat, în 30 martie 2004, la Penitenciarul Oradea, ca deţinut periculos, fiind percheziţionat de fiecare dată când intra în sau ieşea din celulă şi încătuşat când se afla în afara celulei. Din noiembrie 2004, el nu a mai fost considerat un deţinut periculos, dată fiind buna sa purtare în închisoare. Pe parcursul detenţiei, el a fost ţinut succesiv în trei celule, de la una de 16,6 metri pătraţi, cu opt paturi, la una de 41,47 de metri pătraţi, cu 16 paturi.

După ce a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din iunie 2003, şi apoi arestat, Ardelean a cerut de mai multe ori recuzarea procurorului sau judecătorilor care se ocupau de cazul său, cereri care au fost respinse.

Printr-o decizie din februrie 2005, Judecătoria Oradea a schimbat încadrarea juridică a faptei în trafic de influenţă. Termenele din proces au fost amânate de mai multe ori, din cauza lipsei martorilor şi/sau avocatului mandatat de inculpat şi a citării incorecte a unora dintre părţi. În ianuarie 2008, instanţa a amânat din nou judecarea, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un avocat. Două cereri de abţinere din partea judecătorilor au fost admise de instanţă. Inculpatul a invocat, de două ori, excepţia de neconstituţionalitate, ambele sesizări fiind respinse.

Tribunalul Bihor a decis, în 19 martie 2009, să îl condamne pe Ardelean la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. După o nouă sesizare de neconstituţionalitate, respinsă de Curtea Constituţională în 22 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa, printr-o decizie definitivă emisă pe 18 noiembrie 2011.

Ardelean a făcut sesizare la CEDO, Curtea constatând încălcarea de către statul român a Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, la articolul 3 – interzicerea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante -, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie la care a fost supus reclamantul, şi a articolului 6 – dreptul la un proces echitabil -, pentru nerespectarea unui termen rezonabil de judecată în procedura încheiată în 2011.

CEDO a dispus ca statul român să-i plătească reclamantului suma de 4.100 de euro, cu titlul de prejudiciu moral.

Decizia luată de o cameră inferioară a CEDO poate fi contestată în termen de trei luni de oricare dintre părţi, solicitându-se rejudecarea de către Marea Cameră.