Cehia şi Slovacia sunt sceptice în legătură cu extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei
Bohuslav Sobotka a declarat după o întâlnire cu omologul său slovac Robert Fico că orice decizie privind impunerea de noi sancţiuni Rusiei ar trebui luată la nivelul şefilor de stat şi de guvern europeni, precizând că Cehia se va pronunţa împotriva extinderii sancţiunilor.
‘Guvernul ceh are o poziţie sceptică privind introducerea unor sancţiuni ‘extinse’, deoarece aceasta ar afecta de asemenea dezvoltarea economică în Europa’, a afirmat responsabilul ceh, adăugând că guvernul slovac are o părere similară. El a spus că ambele ţări susţin cererile ca Rusia să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina şi să nu se amestece în pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din această ţară.
SUA şi Uniunea Europeană, care au instituit deja sancţiuni punctuale împotriva unor persoane sau instituţii financiare ruse ca represalii în urma alipirii Crimeii la Rusia, intenţionează să impună o nouă rundă de sancţiuni, inclusiv economice, dacă situaţia din Ucraina se deteriorează.