Cehia, Slovacia, Malta şi România, cea mai ridicată rată a angajării pentru persoanele născute în afara UE

Economica.net
29 05. 2019
istock_000059656944_medium_26308500

În rândul statelor membre ale UE, în 2018 cea mai ridicată rată a angajării pentru persoanele născute în alt stat membru al UE se înregistra în Marea Britanie (86%), Portugalia (84%), Suedia (83%), Malta (81%) şi Germania (80%).

De asemenea, în rândul populaţiei autohtone, cea mai ridicată rată a angajării era anul trecut în Suedia (87%), Germania şi Olanda (ambele cu 82%), Estonia (81%) şi Danemarca (80%) iar în rândul celor născuţi în afara blocului comunitar, cea mai ridicată rată a angajării era în Cehia (84%), Slovacia (81%), Malta (80%), România (78%), Polonia (77%) şi Portugalia (76%).

În contrast, Grecia înregistra cea mai scăzută rată a angajării pentru persoanele născute în alt stat membru al UE (55%) şi pentru populaţia autohtonă (60%), în timp ce Belgia avea cea mai scăzută rată a angajării pentru persoanele născute în afara UE (54%).