Cehii de la Skoda precizează că nu intenţionează să preia producătorul spaniol de trenuri Talgo

26 07. 2024
talgo_emu_24059600

„Obiectivul nostru principal nu este acela de a prelua controlul la Talgo. De asemenea, nu intenţionăm să transformăm compania într-o firmă privată”, se precizează în scrisoarea trimisă miercuri de Skoda către Talgo, dar care a fost dezvăluită abia vineri de firma spaniolă.

Într-o scrisoare anterioară, trimisă la începutul acestei luni, producătorul ceh de trenuri Skoda, care nu are legătură cu constructorul de automobile cu acelaşi nume, controlat de grupul german Volkswagen, a informat că a trimis către Talgo o „propunere de combinare a afacerilor şi integrare industrială”, fără a face o ofertă cu caracter economic.

Această primă scrisoare era destinată să rămână confidenţială, subliniază Skoda în cea de a doua scrisoare trimisă Talgo.

Însă această primă scrisoare a dat naştere la speculaţii că Skoda se pregăteşte să vină cu o ofertă de preluare pentru Talgo, care să contracareze o ofertă anterioară în valoare de 619 milioane de euro, în numerar, venită de la un consorţiu ungar Ganz-Mavag pentru toate acţiunile Talgo. Oferta consorţiului ungar a provocat îngrijorări la Madrid, în condiţiile în care guvernul spaniol consideră producătorul de trenuri Talgo drept o companie de interes strategic.

Ca reacţie la prima scrisoare trimisă de Skoda, Autoritatea de reglementare a pieţei bursiere din Spania a cerut companiei cehe să facă o ofertă formală de preluare, la un preţ mai mare decât cel oferit de Ganz-Mavag, sau să renunţe la planurile sale.

Înfiinţat în anul 1942, Grupul Talgo este principalul furnizor de trenuri pentru compania feroviară spaniolă Renfe. Compania, la care principalul acţionar este fondul de investiţii Trilantica, exportă trenuri în special în Germania, Arabia Saudită, Danemarca, Egipt şi SUA.