Ce datorii are statul către drumari. În top 10 constructori, doar doi sunt români
Arieratele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ating suma de 369 de milioane de lei din care 220 de milioane de lei sunt doar către 10 firme, în cea mai mare parte cu acţionariat majoritar străin.
Toate datoriile, spun reprezentanţii CNADNR, vor fi plătite până în septembrie potrivit scadenţarului următor: în perioada 29 mai – 29 iunie se vor plăti 187 de milioane de lei, în iulie se plătesc 122 de milioane de lei, iar în august se plătesc 60 de milioane de lei.
În ordinea sumelor de primit, cei mai mari 10 clienţi ai CNADNR din prezent sunt:
– Tirena Scavi Spa Italia(italieni), filiala Cluj – 44 de milioane de lei. Compania are lucrări efectuate în principal la autostrada Bucureşti -Nădlac de pe Coridorul 4 Pan-European
– Asocierea JV FCC Construccion/Astaldi Spa(spanioli/italieni) – 29 de milioane de lei. Asocierea are lucrări efectuate la autostrada Bucureşti – Nădlac şi la A3 Bucureşti- Ploieşti
– Puentes y Calzadas Infraestructuras (spanioli) – 28,8 milioane de lei. Lucrări la reabilitarea drumurilor naţionale din sud
– FCC Construccion(spanioli) – 23,7 milioane de lei
– Aktor(greci) – 21,4 milioane de lei, reabilitare drumuri naţionale
– Spedition UMB(Dorinel Umbrărescu) – 20,5 milioane de lei. Compania are lucrări efectuate atât la construcţia tronsoanelor de autostradă de pe Coridorul 4, la A3, dar şi la reabilitarea drumurilor naţionale
– FCC Construccion & Astaldi Spa JV(portughezi/italieni) – 16 milioane de lei
– Alpine Bau GmbH Austria, filiala Mogoşoaia(austrieci), 13,2 milioane de lei. Compania are mai multe lucrări efectuate la pasaje şi poduri de pe diferite drumuri naţionale şi autostrăzi din ţară
– Shapir Structures(israelieni) – 11,5 milioane de lei. Are lucrări de reabilitare la mai multe drumuri naţionale din sudul ţării
– Concordia Con Strade (Cătălin Rădulescu – Piteşti) – 11 milioane de lei. Lucrări de reabilitare pe drumurile naţionale din sud şi vest
În anii trecuţi, CNADNR avea arierate anuale ce depăşeau un mliard de lei. Compania a început să fie mai promptă la plată, pe fondul noilor reglementări referitoare la reducerea volumului de arierate.