Cei care cedează fermele unor tineri ar putea primi cu 20% mai mult la plăţile directe

Un fermier care va dori să îşi cedeze ferma unui tânăr ar putea primi până în anul 2020 cu 20% mai mult decât primea până în prezent prin plăţile directe, a declarat Daniela Giurcă, secretar de stat în ministerul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe organizată joi de PRIAevents.
Economica.net - joi, 15 dec. 2016, 11:13
Cei care cedează fermele unor tineri ar putea primi cu 20% mai mult la plăţile directe

‘În anul 2016 s-au deschis 17 linii de finanţare prin PNDR. Dintre acestea, şase sunt noi şi deja astăzi s-a lansat o nouă sesiune de sprijin pe măsura 4.4.1. Acum dăm drumul la o altă măsură – 6.5 -, care este nouă şi vine în sprijinul comasării terenurilor agricole, un fel de rentă viageră din bani europeni. Un fermier care doreşte să îşi cedeze ferma unui tânăr, una foarte mică, să o vândă, va primi până în anul 2020 cu 20% mai mult faţă de cât primea acum prin plăţile directe. Eu cred că este o măsură care vine în sprijinul fermierilor români care vor să-şi mărească activitatea agricolă. Este o măsură nouă, are nevoie de promovare’, a spus Giurcă.

Ea a precizat că în jur de 3,8 miliarde euro din fonduri europene şi naţionale au intrat în conturile fermierilor, în 2016.

‘În jur de 3,8 miliarde euro din fonduri europene şi naţionale au intrat în conturile fermierilor în acest an, aici fiind incluse plăţile directe, cele din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, sprijinul naţional prin ajutoarele naţionale tranzitorii’, a mai arătat oficialul Ministerului Agriculturii.

O nouă sesiune de depunere a proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) a fost deschisă începând cu data de 15 decembrie, a anunţat, joi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Conform calendarului, în perioada 15 decembrie 2016, ora 9:00 – 28 februarie 2017, ora 16:00, solicitanţii de finanţare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiţii în exploataţii agricole din sectorul vegetal şi din cel zootehnic (prin submăsura 4.1). Totodată, în intervalul 16 decembrie 2016, ora 9:00 – 28 februarie 2017, ora 16:00, se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (prin submăsurile 16.4 şi 16.4a).

De asemenea, se primesc cereri de finanţare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) în perioada 15 decembrie 2016, ora 9:00 – 15 mai 2017, ora 16:00. Această submăsură este lansată pentru prima oară în această perioadă de finanţare.

Potrivit AFIR, alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere pentru toate submăsurile lansate depăşeşte 266 de milioane de euro, împărţită astfel: 150 de milioane de euro (75 milioane de euro pentru sectorul vegetal şi 75 milioane de euro cel zootehnic), 112,33 milioane de euro pentru sM 6.5, iar pentru sM 16.4 şi sM 16.4a alocarea bugetară stabilită este de 4 milioane de euro (două milioane pe fiecare submăsură).

În cadrul sM 6.5, beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanţare acordată prin PNDR 2020 sunt eligibili micii fermieri care au aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I (implementată prin APIA), conform Titlului V din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului şi până la data de 31 decembrie 2020 şi reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 de euro/an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...