Cel mai bine plătiți angajați ai Statului s-au asigurat împotriva greșelilor. Generali România va încasa peste 4 milioane pentru a acoperi posibile daune provocate de controlorii de zbor din România

Generali România a reușit încă o dată să câștige contul de asigurare pentru pagube provocate terților de către angajații ROMATSA, unii dintre cei mai bine plătiți angajați din zona Statului, dar și printre cei cu cele mai mari răspunderi și cu o pregătire de excepție.
Ion Dobreanu - mar, 12 apr. 2022, 21:38
Cel mai bine plătiți angajați ai Statului s-au asigurat împotriva greșelilor. Generali România va încasa peste 4 milioane  pentru a acoperi posibile daune provocate de controlorii de zbor din România

Eventualele pagube provocate de controlorii de zbor de la ROMATSA vor fi acoperite de către Generali  într-unul dintre contractele cu cele mai mari valori din România. Conform unui anunț oficial, compania de asigurări care face parte dintr-un grup internațional de mari dimensiuni, va încasa peste 4 milioane de lei pentru acest contract. În cadrul lictației, oferta financiară (valoarea primei de asigurare) a cântărit 90%, iar timpul în care firma s-a angajat să facă plata daunelor 10%. Amintim că Generali este unul dintre cei mai buni plătitor de pe piața asigurărilor din România, dar și o companie cu un portofoliu important în zona corporate, a marii infrastructuri și a aviației. Nu este prima dată când Generali preia contul ROMATSA.

” Autoritatea contractantă achiziţionează serviciile de asigurare de raspundere civila pentru repararea prejudiciilor produse unei terte parti in spatiul aerian national sau pe teritoriul national care au survenit ca urmare a unei actiuni ori inactiuni culpabile a furnizorului de servicii de trafic aerian – RA ROMATSA sau a prepusilor ori a mandatarilor acestuia.
In exercitarea obiectului de activitate al R.A. ROMATSA este necesara autorizarea de catre Autoritatea Aeronautica Civila. Aceasta autorizare prevede, conform prevederilor legale (Legea nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian si Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 al Comisiei din 1 martie 2017 de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizorii de management al traficului aerian/servicii de navigație aeriană și de alte funcții ale rețelei de management al traficului aerian și pentru supravegherea acestora) obligativitatea incheierii acestei polite de asigurare si mentinerea continuitatii acesteia.”, menționează anunțul oficial.

Zona aviației este una dintre cele mai ofertante pentru firmele de asigurare din România, o piață unde conturile de anvergură sunt rare. Pentru a prelua și gestiona astfel de contracte, cum mai sunt de exemplu și cel de asigurare a avioanelor Tarom ori cel pentru asigurarea piloților, este nevoie însă de oameni specializați, dar și de un contract solid de reasigurare, în spate. Aceasta se întâmplă în condițiile în care daunele dintr-un accident aviatic sunt uriașe, atât la nivel de distrugeri materiale cât și în ceea ce privește pierderea de vieți omenești (în urma cărora se fac plăți semnificative pentru moștenitori).

AICI  detalii despre cum funcționează contractele din zona răspunderilor în aviație

ROMATSA este una dintre cele mai specializate structuri din România. Salariații săi sunt sepcialiști cu pregătire semnificativă care se ocupă, în cuvinte simple, de dirijarea traficului aerian din spațiul României. Este ușor de înțeles de ce responsabilitatea lor este una foarte mare și de ce riscurile pe care meseria lor le generează sunt importante. Angajații ROMATSA sunt printre cei mai bine plătiți oameni din zona structurilor de stat, cu salarii ce depășesc constant 5000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...