Cei mai eleganţi bărbaţi din politică VIDEO
Laszlo Borbely este cel mai elegant ministru. Cel puţin asta reiese în urma analizei pe care stilista Adina Buzatu a făcut-o ţinutei sale.
„Ministrul Laszlo Borbely este un exemplu de eleganţă, atât în atitudine, cât şi în vocabular, cât şi în ţinută. Îmi place foarte tare că întotdeauna este la patru ace, zici că vine din cutie. Şi nu e deloc adevărat, pentru că îl văd cu bicicleta pe stradă şi te miră. Uite, un bărbat care merge cu bicicleta – cum poate să fie în costum şi să arate impecabil? Se poate”, a declarat Adina Buzatu la România TV.
Printre politicienii cu gust şi care ştiu să fie eleganţi, stilista i-a remarcat pe Ion Iliescu şi Petre Roman.
„Ion Iliescu este un astfel de exemplu, puţin prea clasic, dar este elegant. Petre Roman – nu degeaba ţipau femeile când îl vedeau. Ştiau, simţeau ceva deosebit. Era vorba de un bărbat care ştie să fie pedant. Şi vedem şi astăzi că domnul Petre Roman este un bărbat impecabil, îngrijit, aranjat, cu limite. Deci, n-a depăşit limita niciodată, nu l-ai văzut pestriţ îmbrăcat şi cu flori şi cu paiete pe el. Doamne fereşte! Deci, asta înseamnă eleganţa masculină”, a mai afirmat Buzatu.