Oricare dintre cei peste 8 milioane de români ce contribuie obligatoriu, cu 4,75% din salariul brut, la unul dintre cele șapte fonduri de pensii administrate privat din România poate schimba oricând administratorul, dacă constată că alt fond are performanțe mai bune decât cel unde a fost alocat inițial.
Este o informație aparent banală, care poate face însă diferența dintre o pensie privată mică și una măcar decentă. Aceasta se întâmplă pentru că în cei 15 ani de existență a sistemului, diferențele de performanță investițională între fonduri au ajuns să fie semnificative. De exemplu, după cum veți putea vedea în tabelul de mai jos, între cel mai performant fond și cel mai slab jucător de pe piață este o diferență importantă.
Deși toți românii cu vârsta mai mică de 35 de ani care se angajează pentru prima dată sunt obligați să cotizeze cu 3,75% din salariu către un fond de pensii administrat privat, nu toți cei 7,9 milioane de participanți în sistem știu la ce fond cotizează, pentru că doar puțini dintre aceștia au optat pentru un anumit administrator, majoritatea fiind repartizați aleatoriu.
Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.
Vă prezentăm mai jos evoluția fondurilor de pensii între 3 ianuarie 2023 și 3 ianuarie 2024. Amintim că 2023 a fost cel mai bun an din istoria sistemului, venind după cel mai prost an din istorie (primul cu randamente negative).
Am evidențiat doar evoluția din această perioadă, însă prin compararea nivelurilor VUAN puteți analiza evoluția pe toți cei 15 ani. VUAN, adică Valoarea Unitară a Activului Net, este cel mai important indicator din perspectiva participantului la sistemul de pensii private.
El arată câștigul ” curat” obținut de administratori, spre desoebire de valoarea activelor, care includ și contribuțiile virate de participanți. În 2008, la lansarea sistemului, VUAN a fost de 10 lei pentru toate fondurile. Astăzi, puteți vedea în tabel la ce nivel a ajuns, comparând astfel și performanțe administratorilor.
Loc top | Fond | VUAN ian 2023(lei) | VUAN ian 2024(lei) | Creștere(%) |
1 | Aripi (Generali) | 28,5 | 33,4 | 17% |
2 | AZT Viitorul Tău | 26 | 30,2 | 16,6% |
3 | BCR Pensii | 27,7 | 32,3 | 16,6% |
4 | NN Pensii | 28,7 | 33,4 | 16% |
5 | Metropolitan | 29,4 | 34 | 15,6% |
6 | Vital (Carpathia Pensii) | 26,6 | 30,7 | 15,4% |
7 | BRD | 23,6 | 27,2 | 15,25% |
Sursa: Date Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF)