Cei mai importanți lideri ai Uniunii Europene analizează o nouă variantă de buget, care conține reduceri

Economica.net
21 02. 2020
uniunea_europeana_83845200

Liderii Uniunii Europene examinează o nouă propunere de buget multianual reprezentând 1,069-1,07% din venitul naţional brut al statelor membre, care conţine reduceri şi modificări minore, au declarat surse diplomatice pentru Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

Potrivit unor surse citate de Reuters, noua propunere de buget limitează cheltuielile la 1,069-1,07%, o reducere uşoară faţă de precedenta propunere, care reprezenta 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre, aceasta din urmă fiind propunerea de compromis a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel. Noua propunere ar fi fost redactată de Comisia Europeană, conform DPA, care scrie că propunerea reprezintă 1,069% din venitul naţional brut al statelor membre.

Totuşi, scrie Reuters, liderii statelor membre par să fie la fel de departe de un acord ca în momentul în care au venit la Bruxelles. Practic, ei au plecat de la o propunere de 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre, şi după peste 24 de ore şi zeci de întâlniri bilaterale şi negocieri separate urmează să se întâlnească la ora 17.00 GMT.

După o primă noapte de discuţii şi negocieri, reluarea summitului s-a anunţat iniţial pentru ora locală 11.00, apoi pentru 16.00, dar s-a amânat de fiecare dată.

„Dacă liderii acceptă direcţia de lucru, vom pregăti calculele mai detaliate şi este posibil să ne reîntâlnim mâine dimineaţă”, a declarat un oficial din cadrul UE.

„Ori nu va exista teren de înţelegere şi va trebui să punem capăt cu totul sesiunii şi să ne reîntâlnim mai târziu sau mâine. Sau se va considera necesar să aibă loc întâlniri bilaterale”, a precizat un alt oficial UE citat de Reuters.