Cei mai mari trei angajatori din România sunt companii de stat. Topul firmelor statului cu cei mai mulţi salariaţi

Primele patru companii din ţara noastră, care au avut cei mai mulţi angajaţi în 2016, fie sunt companii de stat, fie companii care se află sub autoritatea statului. Poşta Română a avut anul trecut cei mai mulţi angajaţi din economie, în ciuda disponibilizărilor din ultimii ani. De altfel, majoritatea companiilor de stat cu cei mai mulţi angajaţi din România au renunţat la oameni şi nu i-au mai înlocuit, arată datele comunicate pentru ECONOMICA.NET de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Cristina Şomănescu - mar, 27 iun. 2017, 21:07
Cei mai mari trei angajatori din România sunt companii de stat. Topul firmelor statului cu cei mai mulţi salariaţi

Cei mai mulţi angajaţi din România lucrează la Compania Naţională Poşta Română, în ciuda disponibilizărilor făcute în ultimii patru ani, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pentru ECONOMICA.NET. Poşta a avut un număr mediu de peste 24.000 de salariaţi în anul 2016.

În topul companiilor la care lucrează cei mai mulţi oameni urmează Compania Naţională Căi Ferate SA, Romsilva şi Complexul Energetic Oltenia, în această succesiune, arată datele ONRC, pe care Economica.net le-a analizat. Toate sunt ori companii de stat, ori companii aflate sub autoritatea statului.

Cum au performat anul trecut companiile la care lucrează cei mai mulţi români 

Poşta Română a avut afaceri nete de 1,1 miliarde lei în 2016, cu 2,39% mai mari decât în 2015, şi a revenit pe profit, în valoare netă de 10,45 milioane lei, după ce în anul 2015 raportase pierdere netă de peste 33 de milioane de lei.

Compania Naţională Căi Ferate SA a încheiat anul 2016 cu afaceri nete de 1,07 miliarde lei, în creştere nesemnificativă faţă de cele din 2015. CN Căi Ferate a avut un profit net de 501,31 milioane lei în 2016, de peste patru ori mai mare decât în 2015.

Romsilva a avut afaceri nete de 1,69 de miliarde lei în 2016, cu 6,45% mai mari decât în 2015, şi un profit net de 210,15 milioane lei, cu 33,84% mai mare decât în 2015.

Complexul Energetic Oltenia a rulat afaceri nete de 2,28 miliarde lei în 2016, cu 15,36% mai mici decât cele din 2015. Compania continuă pe pierderi, dar de peste şase ori mai mici decât în 2015. Concret, CEO a avut pierderi nete de aproape 140 de milioane de lei în 2016.

ECONOMICA.NET vă prezintă clasamentul companiilor de stat şi a celor aflate sub autoritatea statului, care au avut cei mai mulţi salariaţi în 2016, realizat pe baza informaţiilor comunicate pentru publicaţia noastră de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Companiile naţionale cu cei mai mulţi salariaţi în 2016 Număr mediu de salariaţi în anul 2016 Număr mediu de salariaţi în anul 2015 Dinamica numărului mediu de salariaţi în perioada 2016 – 2015
CN Poşta Română 24.240 de angajaţi 24.814 angajaţi în 2015 În scădere cu 574 de salariaţi
CN Căi Ferate SA 22.673 de salariaţi 21.695 de angajaţi În creştere cu 978 de salariaţi
Regia Naţională Romsilva 16.318 angajaţi 16.488 de salariaţi În scădere cu 170 de angajaţi
Complexul Energetic Oltenia SA 14.908 angajaţi 16.349 de salariaţi În scădere cu 1.441 de oameni
CFR Călători SA 12.536 salariaţi 12.514 angajaţi În creştere cu 22 de oameni
Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) SA 10.014 angajaţi 10.274 de angajaţi În scădere cu 260 de oameni
SN CFR Marfă SA 6.250 de angajaţi 6.324 de angajaţi În scădere cu 74 de oameni
SN Romgaz SA 6.102 salariaţi 6.191 de salariaţi În scădere cu 89 de oameni
Complexul Energetic Hunedoara SA 5.793 de salariaţi 6.387 de salariaţi În scădere cu 594 de oameni
SN Transgaz SA 4.665 de angajaţi 4.769 de salariaţi În scădere cu 104 oameni

Sursă tabel: ONRC pentru ECONOMICA.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...