Cei mai mediatizaţi şefi de companii de top din România
Clasamentul se regăseşte în studiul “Șefii din economia românească în media”, realizat de mediaTrust România, în perioada 4 noiembrie 2011 – 3 februarie 2012. Studiul prezintă directorii executivi ai celor mai importante companii din România (listate de către Ziarul Financiar în anuarul celor mai mari companii în funcție de active în 2010), care apar cel mai des în presa scrisă.
Clasamentul a fost realizat în baza aparițiilor din media, fiind luate în considerare informații despre șefii monitorizați, cât și comentarii ale acestora apărute în media. Materialele promoționale și publicitatea de orice fel nu au fost luate în calcul.
Lista celor mai mediatizaţi CEO
Dominic Bruynseels, CEO al BCR, a fost cel mai mediatizat executiv în perioada analizată, 4 noiembrie 2011 – 3 februarie 2012. Acesta a avut 60 de apariţii în presă în perioada măsurată.
Steven van Groningen, CEO la Raiffeisen Bank, urmează în clasament, cu 53 de apariții, și Radu Ghețea, CEO la CEC Bank, cu 40 de apariții în presă.
Mariana Gheorghe, CEO la Petrom, a avut 30 apariții în perioada antemenţionată, Jerome Olive, CEO la Automobile Dacia, a avut 12 apariții, relativ la aceeaşi perioadă, în timp ce Inaki Berroeta, CEO la Vodafone, doar 11.
La capitolul apariţii negative în presă, Mariana Gheorghe conduce clasamentul cu 4 apariții negative, urmată de Robert Rekkers, cu 2 apariții, şi de Jerome Olive și Sanda Nicoară, cu câte o apariție negativă.