Cei mai mulţi noi parlamentari sunt ingineri, economişti şi avocaţi, dar nu lipsesc teologii, şomerii şi artiştii
Dintre cei 465 de noi parlamentari, cei mai mulţi sunt ingineri, în număr de 134, urmaţi de economişti, 101, şi de jurişti, 90. Procentual, inginerii reprezintă 28% din noul Parlament, economiştii reprezintă 21%, iar juriştii 19%. Procente asemănătoare se regăseau şi în mandatele anterioare ale Parlamentului.
În schimb, în 2016 au fost aleşi doar 43 de profesori, reprezentând 9% din Parlament, şi 27 de medici, reprezentând 6%.
Printre noii parlamentari există şi 5 teologi: Bogdan Alin Stoica (minorităţi), Ben – Oni Ardelean (PNL), Ionuţ Vulpescu (PSD) şi Gigel Ştirbu (PNL). Ultimii 3 au fost parlamentari şi în mandatul 2012-2016.
În noul Legislativ au intrat şi 3 matematicieni: Nicuşor Dan (USR), Varujan Pambuccian (minorităţi) şi Silvia Monica Dinică (USR).
Printre noii parlamentari mai sunt istorici, jurnalişti, politologi, ofiţeri de marină, sociologi, precum şi un coregraf, un traducător şi 3 artişti.
Faţă de alte legislaturi, în actualul Parlament există un singur mecanic, George Şişcu (PNL). În mandatele trecute, mulţi parlamentari erau mecanici, electricieni, mineri sau zugravi reprofilaţi pe studii economice sau juridice.
În ceea ce priveşte locurile de muncă ale noilor parlamentari, majoritatea activează în domeniul în care s-au specializat, cum ar fi avocaţii şi economiştii, iar aproape 150 din cei 198 de parlamentari veterani s-au declarat ca senatori sau deputaţi. Alţii au venit în Parlament de la primărie, iar Cristian Ghinea (USR) a notat că este ministru.
Deputatul Toma Florin Petcu (ALDE) s-a declarat casnic, iar Ionela Viorela Dobrică (PSD), Mara Calista (PNL), Ion Marcel Vela (PNL) şi Carmen Daniela Dan (PSD) sunt şomeri.
Printre noii parlamentari sunt şi 5 pensionari.