Patru americani au reuşit să ajungă de râsul lumii după isprava lor. La doar o oră după ce au dat lovitura vieţii, s-au fotografiat cu banii furaţi. Trei dintre cei patru suspecţi au fost prinşi imediat de către poliţişti.
„Am primit informaţia a doua zi după jaf, că aceste fotografii au fost postate pe Facebook. În fotografii se poate vedea că tinerii ţin în maini o sumă considerabilă de bani”, a declarat poliţistul Kevin Gasiorowsky.
Hoţii luaseră din magazin produse de pe raft şi suma de 8.000 de dolari.