Cel mai bătrân bărbat din lume a fost învăţătorul dictatorului african Robert Mugabe
Născut în 1897, la Kutama, la aproximativ 40 de kilometri distanţă de Harare, Katsukunya avea 34 de ani, iar Mugabe 7 ani, când s-au cunoscut, în 1931, la şcoala primară din Zvimba, oraşul în care a crescut Mugabe. Katsukunya i-a fost învăţător celui care avea să devină mai târziu unul dintre cei mai cruzi dictatori din lume.
Pensionar acum şi imobilizat într-un scaun cu rotile, fostul învăţător a povestit pentru Zimbabwe Broadcast Corporation că Mugabe era „un băiat inteligent”. Apoi l-a urmărit pe fostul său elev evoluând şi ajungând student şi apoi „luptător pentru libertate”, scrie publicaţia britanică „The Sun”.
Katsukunya a mai spus că nici Mugabe nu l-a uitat şi că l-a invitat de două ori la el, după ce a fost ales preşedinte al ţării, iar Zimbabwe şi-a căpătat independenţa în 1980. În timpul interviului, învăţătorul a spus şi că i-ar plăcea să se întâlnească din nou, acum, cu Mugabe, care a împlinit marţi 88 de ani, şi să vorbească cu el despre cei 32 de ani pe care i-a petrecut la putere.
Învăţătorul şi-a exprimat regretul că îi este dificil să demonstreze că s-a născut în 1897, ca să demonstreze că el este cel mai bătrân bărbat din lume, şi nu japonezul Jiroemon Kimura, care a intrat în Cartea Recordurilor cu vârsta de 114 ani şi 309 zile. În vremea când spune Katsukunya că s-a născut, guvernele coloniale rareori eliberau certificate de naştere negrilor africani, iar atunci femeile năşteau acasă şi nu îşi declarau copiii sau îi declarau cu întârziere.
.