Cel mai bogat oligarh din Ucraina ia apărarea manifestanţilor
„Faptul că aceşti oameni paşnici ies în stradă pentru a demontra în mod paşnic arată că Ucraina este o ţară liberă şi democratică”, scrie miliardarul, a cărui avere este estimată de Forbes la peste 15 miliarde de dolari, într-un comunicat emis prin holdingul SCM.
„Dar faptul că oamenii au suferit este inacceptabil”, a adăugat omul de afaceri, după două zile de la un asalt eşuat al poliţiei împotriva manifestanţilor, mobilizaţi de trei săptămâni în piaţa centrală din Kiev, o operaţiune care s-a soldat, potrivit opozaiţiei, cu aproximativ 30 de răniţi.
Originar, ca şi preşedintele Viktor Ianukovici, din oraşul industrial Doneţk, în estul ţării, acest oligarh este considerat eminenţa cenuşie a partidului aflat la putere şi principalul finanţator al acestuia.
Experţi au relevat deja că postul său de televiziune, Ukraina, le-a dat cuvântul manifestanţilor, un gest fără precedent, interpretat ca o falie în loialitatea oligarhilor faţă de putere.
„Consider că în acest moment dificil pentru ţara noastră este importantă păstrarea unei minţi limpezi şi adoptarea unei poziţii echilibrate”, a apreciat Ahmetov.
„Politicieni, reprezentanţi ai Guvernului şi autorităţi morale este necesar să se aşeze la masa negocierilor”, a apreciat el, cu scopul de a ajunge la „o decizie care să fie benefică Ucrainei pe termen scurt, mediu şi lung”.
Imperiul lui Ahmetov este constituit în principal din active în domeniul siderurgic, unul dintre sectoarele de export ale industriei fostei republici sovietice, invitate de către UE să semneze un acord de asociere.