Cel mai bogat om din Africa vrea să investească 50 de miliarde de dolari în SUA şi Europa

Miliardarul nigerian Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa, vrea să investească între 20 şi 50 de miliarde de dolari în SUA şi Europa până în anul 2025, în industrii precum energiile regenerabile şi petrochimie, informează Bloomberg.
Economica.net - joi, 17 aug. 2017, 05:51
Cel mai bogat om din Africa vrea să investească 50 de miliarde de dolari în SUA şi Europa

Dangote vrea să intre pentru prima dată pe aceste pieţe în anul 2020, după ce va finaliza o serie proiecte agricole în valoare de cinci miliarde de dolari precum şi o rafinărie de 11 miliarde de dolari în ţara sa natală.

‘Începând din 2020, aproximativ 60% din investiţiile noastre viitoare vor fi în afara Africii astfel încât să avem un anumit echilibru’, a declarat Aliko Dangote într-un interviu acordat luna aceasta pentru Bloomberg Markets Magazine. Marile investiţii realizate de Dangote Group vor fi în SUA şi Europa a precizat miliardarul nigerian. ‘Cred că energiile regenerabile sunt un domeniu de viitor. Analizăm şi industria petrochimică, dar putem investi şi în alte companii’, a mai spus Dangote.

În ultimii cinci ani, miliardarul nigerian şi-a diversificat rapid operaţiunile, atât din punct de vedere geografic cât şi prin intrarea pe noi sectoare de activitate. Grupul Dangote Cement, care reprezintă aproape 80% din averea sa, a intrat pe alte nouă pieţe africane, pe lângă Nigeria. În 2015, miliardarul a început să construiască o rafinărie cu o capacitate de procesare de 650.000 de barili pe zi în apropiere de Lagos, principalul centru comercial din Nigeria, şi de asemenea construieşte gazoducte care să lege Lagos de regiunile petrolifere din Nigeria cu ajutorul fondurilor americane de investiţii Carlyle Group LP şi Blackstone Group LP. Luna trecută Aliko Dangote şi-a anunţat intenţia de a investi 4,6 miliarde de dolari în următorii trei ani în sectoare precum producţia de zahăr, orez şi lactate.

‘Dacă te uiţi atent, nu doar în Nigeria dar şi la restul Africii, majoritatea ţărilor de aici sunt dependente de importurile de alimente. Nu ai cum să ai o populaţie de 320 de milioane de locuitori în Vestul Africii şi să nu ai autosuficienţă alimentară. Aşa încât primul lucru pe care trebuie să îl facem este să asigurăm securitatea alimentară’, a apreciat Dangote.

Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Aliko Dangote are o avere de 11,6 miliarde de dolari. În vârstă de 60 de ani, nigerianul este în prezent un magnat al cimentului care se declară neinteresat de sectoare precum telecomunicaţiile sau tehnologia. ‘Când vine vorba de telecomunicaţii, de exemplu, există jucători care sunt pe această piaţă de 17 ani. Nu ai cum să depăşeşti pe cineva care are o vechime de 17 ani. De acea cred că vom ocoli acest sector. Există alte afaceri pe care le înţelegem mai bine’, a spus Dangote.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar
Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar
Social-democraţii germani (SPD) l-au confirmat pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile din februarie. ...
Bulgaria și Serbia, afectate de o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan
Bulgaria și Serbia, afectate de o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan
Atât autoritățile din Bulgaria cât și cele din Serbia au acuzat o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan. ...
Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată
Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată
Așteptată de luni bune, lansarea variantei facelift a Tesla Model Y a avut loc în China, prima piață care pune în vânzare ...
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie ...
Gigantul BlackRock, fondul de peste 11.000 de miliarde de dolari condus de Larry Fink (foto), considerat de mulți drept ...