Când şi de unde poti cumpăra cel mai ieftin euro, chiar la cursul oficial anunţat de BNR, sub nivelul de 4,95 lei

17 03. 2022
100_lei_100_euro_bani_100_28519100

„În primul rând trebuie precizat că nu au fost cozi la casele de schimb ale bancilor, ci la casele de schimb independente. Casele de schimb independente nu aveau suficient numerar in valuta si probabil ca au si speculat momentul, au dus cursul de vanzare până la 5.3 lei pentru un euro. Nu înțeleg de ce ai plăti 5.3 lei ca să cumperi euro când majoritatea băncilor oferă cursuri mult mai bune și sunt bănci care oferă o facilitate foarte bună, ca într-un anumit interval orar de timp să cumperi valută la cursul BNR. Deci de ce să cumperi la 5.3, când poți cumpăra la un curs mult mai bun, chiar la cursul BNR, sub 4.95? Clar o reacție irațională, nicio legătură cu logica elementară. Dacă ne uităm la sistemul bancar în ansamblu, de ani de zile există un surplus mare de valută, nu prea s-au mai dat credite în monedă străină, iar depozitele în valută știm că sunt undeva la 40 și ceva la sută din totalul depozitelor din sistemul bancar. Deci, structural, sistemul bancar de ani de zile are un surplus mare de valută. Nu a fost niciodată și nu este nici acum vreo problemă cu disponibilitățile de valută. Băncile sunt pline de valuta, inclusiv numerar, si a fost o mare problemă unde să plasezi acei bani, în condițiile în care dobânzile la euro au fost zero sau chiar negative de ani de zile. Băncile au intrat în această criză cu un surplus foarte mare de valută şi cu un surplus mare de lichiditate în general”, a declarat Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank,  referindu-se la recenta falsă criză de euro şi dolari de pe piaţă.

Cert este că, la ora actuală, cursurile de schimb valutar afişate de bănci sunt în continuare mai mici decât cele de la casele de schimb valutar independente. În afara acestui fapt, există trei bănci mari care oferă euro la cursul oficial anunţat de BNR cu o zi înainte. Cursul oficial de schimb este valabil 24 de ore şi se schimbă în fiecare zi bancară la ora 13.00.

Happy Hour la cursul oficial BNR

Pentru o perioadă de o oră, pe care instituţiile de credit au numit-o happy hour, de obicei înainte de modificarea cursului valutar oficial şi închiderea pieţei interbancare, Unicredit,  Raiffeisen Bank şi în unele cazuri Intesa San Paolo Bank permit schimburi valutare la cursul afişat de BNR în acel moment. În cazul Raiffeisen Bank schimburile se pot opera doar la aparatele multifunctionale ale băncii, sistemul de casierii fiind închis. La Unicredit, schimburile se pot face şi la ghiseu şi pe internet banking sau la aparatele multifuncţionale. La fel şi la Intesa San Paolo Bank, doar că aici au prioritate clienţii băncii cu credite în valută.

Potrivit răspunsului transmis de Raiffeisen Bank, „Clienţii băncii pot schimba la MFM-uri euro sau USD în lei, iar pentru aceste operaţiuni clientul trebuie să deţină un card emis de Raiffeisen Bank. Prin intermediul canalelor digitale, clienţii noştri au access la Smart Hour, funcţionalitate prin intermediul căreia aceştia pot efectua în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar: 10:00-11:00 schimburi valutare din euro în lei sau din lei în euro, la curs BNR, în limita a 1500 de euro/zi.

Majoritatea clienţilor persoane fizice deţine un pachet de cont curent, pachet ce permite efectuarea de schimburi valutare între conturile proprii prin intermediul aplicaţiilor de online şi mobile banking, Raiffeisen Online şi Smart Mobile, servicii oferite gratuit în cardrul pachetelor”.

Costurile aferente unui cont în euro sunt: administrare cont – 3 euro pe lună, card de debit -5 euro taxa de emitere şi 10 euro taxa anuală de administrare. Pentru retragerile de numerar de la MFM (automatele multifuncţionale ale băncilor)comisionul perceput este de 1,5%, dar minimum un euro, iar suma zilnică ce poate fi retrasă de la MFM este de 3.000 de euro. Raiffeisen Bank deţine circa 202 de MFM de acest tip, plasate în locaţii aglomerate din întreaga ţară.

UniCredit Bank permite schimburi valutare între conturile curente proprii, în intervalul orar 13:15-14:15, de luni până vineri, în zilele lucrătoare bancare. Prin opţiunea Happy Hour Exchange Rate, clienţii băncii pot schimba lei în euro, sau invers, în limita a maximum 1.000 de euro sau echivalentul în dolari, zilnic. Opţiunea menţionată poate fi ataşată doar unui cont de tipul GeniusCont, fiind disponibilă doar clienţilor care folosesc Mobile sau Online Banking.

Clienţii Intesa Sanpaolo Bank beneficiază de schimburi valutare la curs BNR, în limita echivalentului a 1.500 de euro/zi. Tranzacţiile se pot efectua exclusiv prin internet banking. in zilele lucratoare, in intervalul orar 11:00- 13:00. Astfel, în limita echivalentului a 1.500 EUR* pe zi se pot face schimburi valutare între LEI, EUR, USD și GBP, la cursul BNR valabil la data efectuării schimbului valutar.
Oferta este disponibilă pentru schimburile valutare între conturile proprii deschise la Intesa Sanpaolo Bank.

*Schimburile valutare care depășesc echivalentul a 1.500 EUR/zi, se vor realiza la cursul de schimb standard al Băncii, aplicabil în ziua respectivă. Schimburile valutare efectuate între valute străine (exemplu: EUR/ USD), sunt raportate la LEI și calculate la cursul de schimb BNR, pentru valutele respective.