Bulgaria anunţă cel mai dificil sezon turistic de vară. Pierderile ajung la aproape 80%

Sectorul turismului din Bulgaria a raportat cel mai dificil sezon de vară înregistrat vreodată, pierderile ajungând la aproape 80%, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar aproximativ 30% dintre cei angajaţi în turism şi-au pierdut locurile de muncă, transmite Novinite.
Economica.net - vin, 25 sept. 2020, 11:33
Bulgaria anunţă cel mai dificil sezon turistic de vară. Pierderile ajung la aproape 80%

„Ceea ce putem spune despre acest sezon de vară este că a fost cel mai dificil şi, de asemenea, absolut neobişnuit pentru economia bulgară, europeană şi internaţională. În ceea ce priveşte situaţia din Bulgaria, cei implicaţi în sectorul turismului şi Guvernul au făcut multe eforturi”, a afirmat directorul Consiliului Naţional al Turismului, Polina Karastoyanova.

Oficialul a adăugat: „Conform datelor din 2018 şi 2019, peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria. Evident, piaţa bulgară nu este pregătită să înregistreze astfel de cifre. Două milioane ar fi cifra maximă dacă toţi cetăţenii bulgari ar avea oportunitatea de a-şi petrece vacanţa în ţară”.

Estimările arată scăderea numărului de turişti cu aproape 80% în acest sezon de vară.

„Aceste scăderi nu sunt doar în Bulgaria, ci şi în alte destinaţii competitive”, a dat asigurări şeful Consiliului Naţional al Turismului, explicând că se lucrează la un plan privind gestionarea sezonului de iarnă şi a celui din vara viitoare.

De asemenea, a anunţat Karastoyanova, aproape 25-30% dintre cei angajaţi în turism şi-au pierdut locurile de muncă.

Peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria anul trecut, iar oficialii de la Ministerul Turismului mizau pe o creştere de 10% în 2020.

Bulgaria, ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, a fost afectată de coronavirus într-o măsură relativ mică până acum, dar numărul cazurilor detectate a crescut în ultimele săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...