Este momentul să schimbați furnizorul sau contractul de gaze. Care sunt acum cele mai bune oferte pentru Bucureşti

20 10. 2020
gaze_765849309857483920_23378000

De la 1 iulie, piața gazelor naturale este complet liberalizată și pentru clienții casnici și, dacă până acum schimbarea furnizorului sau a contractului de furnizare de gaze nu avea o miză financiară prea mare, lucrurile se schimbă odată cu venirea iernii, mai ales pentru cei care au centrale de apartament pe gaze. Consumul într-o lună de iarnă poate fi și de zece ori mai mare decât într-o lună de vară, deci diferențele mici între oferte pot însemna diferențe mari în factură, dat fiind consumul de iarnă.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 şi 200 lei pe lună, în funcție de zona de consum.

Vom încerca să vă prezentăm mai departe cele mai bune oferte pentru București, valabile pentru cei care folosesc gazele naturale pentru încălzire.

Înainte de a face orice alegere, trebuie să aveți în vedere consumul dumneavoastră anual, nu lunar, dacă doriți să încheiați un contract pe un an de zile dintr-un motiv simplu. Dacă aveți un consum mare, este posibil să fie mai avantajos pentru dvs o ofertă care conține și abonament zilnic.

Mai întâi, pentru cei care nu ați schimbat furnizorul și ați rămas în continuare client al Engie, pe oferta acestei companii făcute la momentul liberalizării, trebuie să știți că, acum, potrivit comparatorului de tarife al ANRE, există multe oferte mai bune – noi am numărat peste zece, deci aveți un motiv foarte bun să schimbați contractul sau furnizorul.

Și acum, iată un top cinci al ofertelor, dacă sunteți un client casnic care folosește gaze pentru încălzire. Am luat în calcul un consum de 10 MWh pe an și oferte pe un an de zile, doar pentru gaze (nu combinat, cu energie electrică) așa cum sunt ele prezentate în raportul ANRE, fără alte oferte de echipamente sau servicii adiacente.

Cea mai bună ofertă vine din partea a trei furnizori: Nova Power and Gas, cu oferta Nova 12, Restart Energy One, cu oferta GasGo Avantaj și AIK Energy România, cu oferta AIK B2C casnic. Prețul gazului-marfă este de 65 de lei MWh în toate cele trei oferte, ceea ce înseamnă un preț final de furnizare (cu tarifele de transport și distribuție incluse) de 106,2 lei MWh, fără TVA. Și atât, pentru că aceste oferte nu conțin abonament. Dacă ați rămas la Engie pe oferta din iulie, ar trebui să știți că această ofertă este cu 14,25% mai bună în termeni de preț

A doua cea mai bună ofertă este a Electrica Furnizare, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din țară. Electrica are oferta Gaz Stabil, cu un preț al „mărfii-gaz” de 73,11 lei/MWh, ceea ce conduce la un preț final de furnizare de 111,2 lei/MWh, fără TVA. Oferta nu are abonament, iar prețul final este mai bun cu 10,23% față de oferta Engie din vară.

A treia cea mai bună ofertă vine de la Tinmar Energy. Denumită Simplu Gaz, ea vine cu un preț al „mărfii gaz” mai mic decât cel al Electrica, de 66 de lei/MWh, ceea ce duce la un preț final de furnizare de 108,64 lei, fără TVA. Atenție însă, această ofertă conține și un abonament zilnic, de zece bani, ceea ce presupune un plus la factuta lunară de 3 sau 3,1 lei, după caz.

A patra cea mai bună ofertă vine de la Enel, care, alături de Electrica, este unul dintre cei mai mari doi furnizori de energie electrică din țară. Enel are oferta Gaz Simplu Salut, care vine cu un preț al „mărfii-gaz” de 70 de lei/MWh, ceee ce înseamnă un preț final de furnizare, cu tarifele de transport și distribuție incluse, de 112,24 lei/MWh, fără TVA. Această ofertă nu conține abonament.

În fine, a cincea cea mai bună ofertă vine tot de la Enel, se cheamă tot Gaz Simplu Salut, dar are abonament. Prețul „mărfii-gaz” este de doar 54 de lei/MWh, cee ace duce la preț final de furnizare de 96,24 lei. Atenție însă, abonamentul zilnic este de 45 de bani, ceea ce mai adaugă la factură 13,5 lei pe lună.

Ce mai trebuie să știți

Schimbarea furnizorului și/sau a contractului de furnizare de gaze este un process gratuit și simplu, puteți schimba furnizorul în termen de 21 de zile. Înainte de a face asta, verificați ofertele din comparatorul ANRE, și condițiile contractuale ale fiecărei oferte – fiți atenți mai ales la cât de „ferm” este prețul „mărfii-gaz” pe toată perioada contractuală și la eventualele plați care vi se pot solicita dacă ieșiți din contract mai devreme. Repetăm îndemnul de a va studia foarte bine consumul, mai ales dacă aveți o casă de dimensiuni medii spre mari, pentru că în acest caz este bine să analizați și opțiunile cu abonament. Un text pe această ultimă temă găsiți aici:

Vine iarna! Ce ofertă de gaze să aleagă românii cu centrale. Cu abonament sau fără?