Cel mai lung tunel de autostradă din România, gata să fie scos la licitaţie pentru construcţie. Tunelul Meseş va avea 2,4 kilometri

01 07. 2019
tunel_autostrada_0000000987654567_81838300

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat documentaţia pentru lansarea licitaţiei de proiectare şi execuţie a Tunelului Meseş, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Documentaţia va fi trimisă în această săptămână Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), în vederea validării, după care va fi publicată în platforma de achiziţii publice SICAP, a adăugat Şerbănescu.

Valoarea estimată a contractului pentru Tunelul Meseş ar depăşi 250 de milioane de euro, având în vedere costul tunelurilor pentru urşi de pe Autostrada Lugoj – Deva.

Săptămâna trecută, CNAIR a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice, SICAP, anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Sectiunea D”. Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.

Lungimea celor două „tuneluri pentru urşi” va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA.

Tunelul Meseş urmează să fie construit pe traseul Autostrăzii Transilvania (Braşov-Cluj-Borş), în sectorul Mihăieşti-Suplacu de Barcău. Mai exact, acesta va traversa Munţii Meseş la altitudinea de 400 de metri, în apropiere de oraşul Zalău.

Prin construirea acestui tunel va fi evitată astfel realizarea unor săpături adânci de 42 de metri şi late de 120 de metri.

Tronsonul Mihaieşti – Suplacu de Barcău, inclusiv Tunelul Meseş, se numără printre puţinele secţiuni din Autostrada Transilvania care nu au încă un constructor.