Cel mai lung tunel din lume, deschis traficului în Elveţia

Cel mai lung tunel din lume, construit în Elveţia şi destinat facilitării schimburilor comerciale între nordul şi sudul Europei, a fost deschis traficului duminică, au informat Căile Ferate Federale Elveţiene, citate de AFP.
Economica.net - Dum, 11 dec. 2016, 12:28
Cel mai lung tunel din lume, deschis traficului în Elveţia

Tunelul, denumit „GBT” (Gotthard Base Tunnel) şi construit între oraşele Zürich şi Lugano, are o lungime de 57 de kilometri şi traversează muntele St. Gotthard din Alpi.

Tunelul a fost inaugurat în luna iunie de către preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Johan Schneider-Ammann, în prezenţa mai multor oficiali, printre care preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel.

Lucrările au necesitat 17 ani de muncă şi o investiţie de circa 11 miliarde de euro.

Tunelul va fi tranzitat în fiecare zi de 260 de trenuri de marfă, care vor circula cu o viteză de 100 kilometri/oră, şi de 65 de trenuri de pasageri, care vor putea rula cu până la 200 kilometri/oră.

După GBT, cele mai lungi tuneluri din lume sunt tunelul Seikan din Japonia, cu o lungime de 53,9 kilometri, şi tunelul de sub Canalul Mânecii între Franţa şi Marea Britanie, de 50,5 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica din Dumbrăvița, iar construcția altor două, la celelalte situri din......
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru alocarea de fonduri pentru repararea ...