Cel mai mare aeroport din Berlin ar putea fi prea mic

Aeroportul BER din Berlin va fi terminat abia în 2016 sau 2017. Nu se ştie încă exact. Se ştie însă deja că suma necesară va depăşi cinci miliarde de euro. Şi, mai nou, că proiectul ar putea fi greşit din start.
Economica.net - mar, 01 iul. 2014, 10:14
Cel mai mare aeroport din Berlin ar putea fi prea mic

Din cauza lucrărilor de construcţie defectuoase şi a nenumăratelor scandaluri care au învăluit noul aeroport al Berlinului, inaugurarea acestuia a fost amânată pe termen oarecum nedefinit. Responsabilii vorbesc de deschiderea lui în 2016 sau 2017. Dar pentru reparaţiile celor 60.000 de defecţiuni descoperite şi pentru mentenanţă va mai fi nevoie de câteva miliarde în plus. Conform ultimelor calcule, costurile vor depăşi bine cinci miliarde de euro.

Ca şi cum nu ar fi fost destule, mai nou a apărut încă o problemă. Majoră. BER a fost gândit ca al treilea aeroport din Germania, după Frankfurt şi München, cu o capacitate de 27 de milioane de pasageri. Numai că, dacă infrastructura va fi funcţională abia peste câţiva ani, BER va deveni până atunci prea mic, scrie Deutsche Welle. 

Mai mulţi pasageri şi mai multe milioane

Turismul şi economia cresc razant în Berlin şi odată cu ele numărul pasagerilor care decolează şi aterizează pe aeroporturile capitalei. Cele două aeroporturi actuale din Berlin – Tegel şi Schönefeld – au însumat deja anul trecut 26 de milioane de pasageri. Până în 2020, numărul lor ar putea creşte la 35 de milioane.

Managerul BER, Hartmut Mehdorn, are o soluţie. Evident costisitoare. Pistele aeroportului Schönefeld, aflat în imediata apropiere a noului şantier, ar trebui renovate şi folosite pentru BER. Conform proiectului iniţial BER, ele ar fi fost închise odată cu punerea în funcţiune a noii infrastructuri. Mehdorn, scrie cotidianul Tagesspiegel, ar fi menţionat suma de 779 milioane de euro în plus pentru renovarea aeroportului Schönefeld. Suma nu a fost însă confirmată. În orice caz, până la aprobarea ei ar fi drum lung. Pentru că aeroportul fantomă înghite milioane de euro pe săptămână pentru întreţinere şi reparaţiile necesare.

Scandaluri peste scandaluri

În plus, imaginea lui Mehdorn a fost uşor zguduită odată cu un prezumtiv caz de corupţie descoperit recent. Fostul director tehnic al BER, Jochen Großmann, e acuzat că ar fi acordat unei firme un contract de construcţie în schimbul sumei de 500.000 de euro. Procuratura din oraşul Neuruppin, aflat în apropierea aeroportului, în landul Brandenburg, cercetează în prezent cazul. În context, s-a pus problema implicării lui Mehdorn în toată afacerea. Martin Delius (Partidul Piraţilor), şeful Comisiei de control din Bundestag pentru aeroportul BER, susţine că nici un contract nu putea fi semnat fără ştirea şi implicit acordul lui Mehdorn. Dacă e aşa sau nu, urmează să decidă un comitet anti-corupţie, înfiinţat după şedinţa de urgenţă, convocată de consiliul director al BER.

Tot în urmă cu câteva zile, o berlineză a găsit într-un container de gunoi sute de documente aparţinând unei firme de arhitectură care avusese contract cu BER. Nu se ştie cum şi de ce au ajuns acolo actele. Procuratura cercetează în prezent cazul.

În tot acest timp, turiştii sau berlinezii curioşi pot rezerva excursii organizate pe şantierul BER. Din turnul de 36 de metri se văd pistele pustii, trenul care circulă dus-întors fără călători, în scopuri de mentenanţă, şi autobuzul cu turişti. În rest, linişte deplină. Care, la cum merg lucrurile, va mai domni pe aeroportul fantomă mult şi bine.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...