Cel mai mare fond de investiţii din sectorul tehnologic a fost înfiinţat de japonezii de la Softbank şi Arabia Saudită

Economica.net
22 05. 2017
bogat_bani_miliardar_salariu_81395600_52033600

‘Se pregăteşte următoarea etapă a Revoluţiei Informatice iar construirea unei afaceri care va face posibilă această evoluţie va necesita pe termen lung investiţii imense’, se arată într-un comunicat al Vision Fund.

Pe lângă Softbank şi Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite, printre investitorii noii entităţi se află Mubadala Investment din Abu Dhabi (care s-a angajat să contribuie cu 15 miliarde de dolari), Apple, Qualcomm, Foxconn şi Sharp.

Sediul Vision Fund va fi în celebrul cartier Mayfair din Londra. În următorii cinci ani, Softbank şi Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite vor contribui cu 70 de miliarde de dolari la fondul care va investi în sectorul tehnologic.

SoftBank deţine participaţii la operatorul american de telefonie mobilă Sprint şi grupul chinez de e-commerce Alibaba, şi este cel mai mare acţionar la Yahoo Japan, o companie independentă înfiinţată iniţial ca societate mixtă între Softbank şi Yahoo.

La Bursa de la Tokyo, acţiunile SoftBank au urcat luni dimineaţă cu 2,4%, la 8.557 yeni, după anunţarea lansării noului fond.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în decembrie SoftBank Group că ‘este de acord’ să investească 50 de miliarde de dolari în economia americană şi că creeze ‘50.000 de noi locuri de muncă’.

Masayoshi Son, directorul executiv al Softbank, le-a declarat jurnaliştilor că locurile de muncă vor fi create prin investiţii în noi companii.