Cel mai mare fond suveran din lume a făcut un profit de 138 de miliarde de dolari, în primul semestru din 2024
În perioada ianuarie-iunie 2024, randamentul general al investiţiilor fondului a fost unul de 8,6%, în timp ce investiţiile în acţiuni au avut un randament de 12,5%, scrie Agerpres.
„În primul semestru din 2024, investiţiile în acţiuni au generat un profit solid. Rezultatul a fost determinat în principal de avansul cotaţiilor companiilor de tehnologie, pe fondul majorării cererii pentru noi soluţii în inteligenţa artificială (AI)”, a afirmat directorul general Nicolai Tangen.
După expansiunea din perioada ianuarie-iunie 2024, pieţele bursiere globale au scăzut în ultimele săptămâni. Perspectivele privind reducerea dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), rezultatele financiare mixte ale companiilor de tehnologie, cum ar fi Amazon.com, Microsoft Corp şi Alphabet Inc au sporit volatilitatea.
Cea mai valoroasă participaţie într-o companie a Fondului este cea deţinută la Microsoft, unde are acţiuni în valoare de 453,8 miliarde de coroane norvegiene, urmată de participaţia deţinută la Apple, de 390,8 miliarde de coroane norvegiene, şi NVIDIA, de 377 miliarde de coroane norvegiene.
Fondul colectează veniturile generate de statul norvegian din producţia de petrol şi gaze, pe care le investeşte în acţiuni, obligaţiuni, proprietăţi imobiliare şi proiecte regenerabile din străinatate. În 2024, 72,1% din activele fondului erau investite în acţiuni, 26% în instrumente cu venit fix, 1,8% în imobiliare şi 0,1% în infrastructuri din domeniul energiilor regenerabile.