Cel mai mare grup politic din UE vrea să modifice strategia de interzicere a vânzărilor de mașini cu combustie internă

Partidul Popular European vrea o modificare a țintelor de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la automobile, punând în discuție inclusiv interzicerea vânzării mașinilor cu combustie internă în 2035, susțin surse Reuters.
Robert Stan - mie, 11 dec. 2024, 11:05
Cel mai mare grup politic din UE vrea să modifice strategia de interzicere a vânzărilor de mașini cu combustie internă

Partidul Popular European (PPE), celui mai mare grup politic din Uniunea Europeană, consideră că e necesară o rediscutare a politicilor UE cu privire la interzicerea vânzării mașinilor cu combustie internă în 2035. Conform Reuters, într-un document care va fi dat publicității curând, politicienii își vor prezenta argumentele punând presiune chiar mai mare asupra Comisiei Europene după ce mulți producători auto, dar și guverne din Europa au solicitat un ajutor urgent pentru sectorul european al producției de automobile aflat în dificultate.

Documentul PPE afirmă că interdicția UE din 2035 privind vânzările de mașini noi care emit CO2 ar trebui modificată pentru a exista asigurări că vânzările de mașini cu motoare cu combustie care funcționează cu combustibili alternativi pot continua după această dată.

De asemenea, conform proiectului PPE, legislația ar trebui modificată pentru a sprijini mașinile hibride cu încărcare la priză (PHEV) care permit deplasarea în regim electric alături de cea cu motorul termic.

Document PPE prevede, de asemenea, că producătorii de automobile ar trebui să fie protejați de impactul limitelor mai stricte privind emisiile de CO2 ale automobilelor, care vor intra în vigoare anul viitor. Unii producători auto au avertizat că nu pot respecta aceste limite și se pregătesc pentru amenzi care ar putea ajunge la miliarde de euro. În această problemă, PPE a sugerat amânarea limitelor din 2025 până în 2027 sau impunerea unor standarde mai reduse în contabilizarea emisiilor.

Industria auto europeană se află într-o criză puternică, mii de locuri de muncă fiind în pericol la producătorii de automobile și la furnizorii acestora, toți suferind din cauza scăderii cererii, a concurenței chineze și a vânzărilor de vehicule electrice mai mici decât se preconiza.

PPE are o influență politică semnificativă în conducerea Uniunii Europene, fiind cel mai mare grup atât în Parlamentul European, cât și în noua Comisie Europeană, acolo unde majoritatea celor 27 de membri ai CE, inclusiv președintele Ursula von der Leyen, provin din acest grup.

Bruxelles-ul a rezistat până acum solicitărilor de a slăbi măsurile deja decise. În septembrie, Wopke Hoekstra, comisarul UE pentru climă, a declarat că normele climatice oferă un mediu de investiții previzibil și că multe companii au informat Comisia că sunt pe cale să îndeplinească obiectivele.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...