Cel mai mare parc de turbine eoliene din Europa va fi construit în Norvegia
Amplasat în regiunea Fosen, centrul Norvegiei, viitorul parc va fi compus din şase ferme de turbine eoliene cu o capacitate combinată de 1 GW, mai mult decât actuala capacitate instalată de energie eoliană din această ţară cu bogate rezerve de petrol. Lucrările de construcţie vor începe în al doilea trimestru al acestui an şi se vor finaliza în 2020.
Statkraft va deţine 52,1% din acţiunile acestui proiect în timp ce Nordic Wind, o companie care este sprijinită de fondul Credit Suisse Energy Infrastructure Partners, va deţine o participaţie de 40%. Alt partener la acest proiect este compania norvegiană de utilităţi Troenderenergi AS.
‘Aceasta este cea mai mare investiţie în energia eoliană din Norvegia şi cel mai mare proiect terestru de energie eoliană din Europa. Va produce suficientă energie pentru a asigura electricitatea şi încălzirea pentru 170.000 de gospodării din Norvegia’, a declarat preşedintele Statkraft, Christian Rynning-Toennesen.
În anul 2014, Statkraft a anulat un proiect similar în valoare de 1,4 miliarde de dolari pentru că a considerat că este neprofitabil. Rynning-Tonnesen a precizat că noul proiect a fost ‘revizuit în mod semnificativ’ pentru a îmbunătăţi profitabilitatea, având mai puţine unităţi dar cu o capacitate mai mare iar locaţia a fost mutată în nord, într-o zonă cu mai mult vânt.
Separat, producătorul danez de turbine eoliene Vestas Wind Systems A/S a anunţat că a primit o comandă pentru 278 de turbine cu o capacitate de 3,6 Megawaţi fiecare ce vor fi furnizate pentru proiectul din Norvegia.