Cel mai mare producător de ambalaje de sticlă şi-a înjumătăţit profitul pe 9 luni

14 11. 2012
wine_bottle_sizes_4_54438600

Cifra de afaceri a Stirom Bucureşti (STIB) a scăzut, totuşi, puţin, sub 7 milioane de lei, până la 151,8 milioane de lei.

Compania este controlată de grupul grecesc Yioula Glassworks şi rezulatele companiei depind în principal de consumul intern de băuturi şi conserve din România.

Puţine companii mari cu acoperire naţională, dintre cele listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), reflectă prin rezultatele lor evoluţia consumului intern.

Pe de altă parte, compania se confruntă cu o concurenţă severă din partea micilor producători. ECONOMICA.NET a indentificat chiar un astfel de producător care este subiectul unor investigaţii privind con sumul fraudulos de gaze naturale.

Stirom Bucureşti (STIB) are co valoare de piaţă (capitalizare) de peste 104 milioane de lei, dar este practic neinmteresantă pentru investitori, doar 6,5% din acţiuni fiind, teroretic diosponibile pe piaţă. Restul este al grecilor de la Yiula, prin off-shore-ul din Cipru MGL Mediterranean Glass.

Compania a fost promovată în primăvară de pe piaţa Rasdaq, în curs de desfiinţare, pe piaţa reglementată a BVB, ocazie cu care grecii şi-au exprimat intenţia de a atrage de pe piaţă circa 10 milioane de euro.

Yioula Glassworks, mai are alte 6 fabrici de sticlă în Grecia, Bulgaria şi Ucraina.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Stirom, firma este cel mai mare producător intern de articole de sticlărie, fiind furnizor către companii care utilizează ambalaje din sticlă, dar şi pentru reţele de magazine de tip „cash and carry” sau ale supermarketurilor. Articolele produse şi comercializate se împart în două categorii, respectiv sticlărie de ambalaj pentru industria alimentară şi a băuturilor, precum şi articole de menaj.