Fabrica de seringi din Arad, aproape de paragină. Statul se chinuie să o vândă
De aproape opt ani, la Arad, Sanevit 2003, societatea care operează o fabrică considerată în anii 90 cea mai modernă pe segmentul ei din estul Europei, se zbate între viaţă şi moarte în aşteptarea unei soluţii salvatoare din partea instituţiilor. „Se mai ţine” în 22 de angajaţi care ameninţă cu demisia de îndată ce Electrica va decupla fabrica de la sistemul de electricitate, pentru neplată. Oricum nu şi-au primit cei 800-1200 de lei cât câştigă în medie (cu excepţia managementului) de foarte multe luni, iar din luna martie, şi nu prea mai au nici pentru cine lucra.
„Situaţia de la Sanevit este foarte complicată. Producţia de seringi şi ace a fost sistată din 2005 luna martie, din cauza lipsei resursele financiare şi a dezinteresului Ministerului Sănătăţii pentru fabrica construită la solicitarea sa. Pentru a produce seringi avem nevoie de finanţare pe care nu am reuşit să o obţinem. De asemenea, partenerul nostru extern a renunţat la serviciile noastre (producţia în lohn n.red) din luna martie 2013. Am informat Ministerul prin numeroase adrese despre situaţia societăţii, iar răspunsul a fost că se va urgenta procedura de privatizare.”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Iosif Ignat,directorul economic al Sanevit 2003, companie de stat aflată acum în portofoliul Ministerului Economiei.
Se privatizează sau rămâne în paragină
Directorul companiei susţine că situaţia celor 22 de angajaţi care au mai rămas în unitate este disperată, pentru că nu şi-au mai primit salariile de mult timp. „Salariaţii sunt disperaţi. Există restanţe la plata salariilor de acum doi ani. Vine iarna şi există riscul să ni se taie curentul, apa şi celelate utilităţi. Dacă acest lucru se va întâmpla, angajaţii sunt decişi să plece acasă. Există riscul ca fabrica să rămână cu totul în paragină”, mai spune managerul instituţiei.
Compania are datorii salariale nete restante de aproximativ 800.000 de lei, acumulate din 2011 şi sunt aferente şi angajaţilor care au plecat între timp din societate. La această sumă se adaugă datoriile către stat şi furnizori. Spre exemplu, datoriile la utilităţi curente ajung la aproximativ 50.000 de lei.
Ce face ministerul
În timp ce de la Arad se aud strigăte de disperare, la Bucureşti, la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe a cărui listă se află şi Sanevit, se aşteaptă deschiderea unor plicuri. Pe 9 septembrie, OPSPI a lansat o cerere de ofertă pentru „evaluarea S.C. SANEVIT 2003 S.A. Arad şi estimarea valorii juste”, în vederea privatizării. Aceasta în contextul în care consilierii juridici au fost deja aleşi. Ministerul a avut pe masă 16 oferte în cadrul procedeului de selecţie a consultantului juridic, din care trei au fost declarate eligibile, cele ale SCA Vilău & Mitel, SCA Ţucă Zbârcea şi Asociaţii şi consorţiul format din SCA Zamfirescu Racoţii & Partners şi SCPA Rădulescu Costinescu & Asociaţii.
„O.P.S.P.I. a demarat procesul de privatizare a S.C. Sanevit 2003 S.A. Arad la sfârşitul lunii aprilie 2013, urmând să se parcurgă mai multe etape, după cum urmează:selectarea unui consultant juridic; selectarea, printr-o metodă competitivă a unui evaluator pentru elaborarea raportului de evaluare a societăţii în vederea privatizării; elaborarea, cu asistenţa consultantului juridic, a propunerii de strategie de privatizare a S.C. Sanevit 2003 S.A., care va fi supusă aprobării conducerii Ministerului Economiei împreună cu documentele de ofertare a pachetului de acţiuni;lansarea ofertei de vânzare, parcurgerea şi finalizarea procesului de privatizare”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentaníi OPSPI. Potrivit acestora, după finalizarea selectării evaluatorului, vor fi demarate şi celelalte etape pentru privatizarea S.C. Sanevit 2003 S.A. Arad, cu respectarea termenelor din legislaţia specifică.
Cum s-a ajuns aici
Fabrica de seringi şi ace de unică folosinţă din Arad a fost construită în 1995, în urma unei investiţii de 32 de milioane de dolari, bani împrumutaţi pentru care Guvernul Theodor Stolojan a oferit garanţii. „Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să acorde garanţia pentru creditul extern de U.S. $ 37.000.000, care va fi primit de către Societatea comercială „Arcasrom” – S.A. Bucureşti de la „Banca Populare di Novara” din Londra, Anglia, în vederea achiziţionării utilajelor şi instalaţiilor necesare construirii unui complex industrial pentru producerea în România a acelor şi seringilor medicale cu o singură utilizare”, se menţiona în hotărârea de guvern referitoare la soarta actualei Sanevit. „Creditul a fost de 37 de milioane de dolari, dar banii s-au împărţit”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET directorul companiei. Potrivit acestuia, restul de bani au fost folosiţi pentru ridicarea unei fabrici de material plastic din Bucureşti.
Nu au vândut cât trebuie
Deşi teoretic ar fi trebuit să aibă asigurată o piaţă largă şi sigură, situaţia financiară a Sanevit s-a înrăutăţit treptat, datoriile au crescut, astfel că împrumutul luat de societate a trebuit plătit de stat. În 1998, Guvernul a intervenit din nou printr-o HG prin care reţeaua sanitară din România ar fi trebuit să cumpere din producţie locală. Efectele HG nu au fost cele scontate, aşa că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a încercat vânzarea companiei. Nu s-a găsit niciun cumpărător, astfel că statul a devenit acţionar majoritar, iar compania a trecut în „grădina” Ministerului Sănătăţii.
O nouă şansă
În 2003, pe vremea ministrul Ovidiu Brânzan, Guvernul a dat o nouă hotărâre prin care din SC Sanevit SA s-a înfiinţat SC Sanevit 2003 SA, care a preluat activele fostei firme. La data înfiinţării, SC Sanevit 2003 SA a avut un capital social de 27.697.831 lei, din care echivalentul a 8.603.680 dolari aport în natură. În iunie 2004, fabrica a fost repornită după o infuzie de capital din partea statului de 40 de miliarde de lei, dar situaţia economică a noii compani nu a fost nici pe departe cea scontată.
Un nou „proprietar”
Astfel, S.C. Sanevit 2003 S.A. Arad a trecut din portofoliul Ministerului Sanătăţii în cel al Ministerului Economiei începând cu data de 20.06.2012, în temeiul O.U.G. nr. 30 din 20 iunie 2012. „La data preluării S.C. Sanevit 2003 S.A. Arad, situaţia economică a societăţii era deja deosebit de dificilă, aceasta intrând în criză de lichidităţi încă din luna martie 2006”, ne-au specificat oficialii OPSPI.
Bani pentru repornire
Având în vedere situaţia actuală a fabricii, directorul financiar estimează că unitatea ar putea fi pornită dacă s-ar face investiţii de aproximativ 2 milioane de lei. „Pentru repornire ar trebui să se asigure baza materială şi unele reparaţii”, ne-a precizat Iosif Ignat.