Cel mai mare proprietar de depozite din România a anunţat anul acesta investiţii de 216 milioane de euro în România
Cea mai recentă achiziţie a cehilor de la CTP, care sunt cei mai mai proprietari de spaţii logistice şi industriale din România este Chitila Logistic Park, care are o suprafață totală de 93.000 mp, din care 45.000 mp suprafață închiriabilă. O suprafaţă de teren de 48.000 mp este destinată dezvoltărilor ulterioare. CTP a cumpărat parcul de la UBM Development cu 17,3 milioane de euro.
CTP vrea să extindă parcul de la Chitila cu circa 13.0000 de mp de noi depozite, iar lucrările de construcţie ar urma să fie demarate la sfârşitul acestui an.
Trei parcuri cumpărate şi extinderi anunţate în mai puţin de două luni
Spre sfârşitul lunii septembrie, dezvoltatorul a anunţat cea mai mare investiţie, care se referă la proiectul CTPark Bucharest West, cumpărat în 2015. Până în 2020, dezvoltatorul vrea ca întreaga suprafaţă închiriabilă din parc să ajungă la 700.000 de mp. În prezent sunt în construcţie 100.000 de mp, care vor fi livraţi la începutul anului viitor, iar compania a achiziţionat teren adiacent pentru construcţii ulterioare. Investiţia în noile spaţii de depozitare, dar şi în achiziţia proiectului şi a terenurilor se ridică la 150 de milioane de euro.
Tot în luna septembrie, compania a anunţat investiţii de 15 milioane de euro în CTPark Cluj II din Floreşti, unde va construi depozite cu o suprafaţă închiriabilă de 29.000 de mp. Tot în judeţul Cluj, dezvoltatorul mai deţine şi CTPark Cluj I, în localitatea Apahida, proiect finalizat anul trecut şi care are o suprafață de 23.000 mp.
În luna august, CTP îşi mai trecea în portofoliu alte două parcuri logistice, cumpărate de la compania slovacă IPEC Group, pentru 18 milioane de euro. Cele două proprietăți se află în Ineu şi Salonta şi au în total 119.000 mp de teren și 37.000 mp suprafață închiriabilă. Tot în august, CTP a mai anunţat şi investiţii de 13 milioane de euro în extinderea parcului logistic din Timișoara cu o suprafaţă de 32.000 de mp.
În plus, CTP a demarat în luna august şi investiţii de trei milioane de euro pentru modernizarea sistemului de iluminare din CTPark Bucharest West, pentru care se pregăteşte să obţină certificarea BREEAM.
Dezvoltatorul CTP este prezent pe piaţa locală din 2007 şi a repornit motoarele în 2014, când a cumpărat mai multe proiecte logistice şi industriale din ţară. Dezvoltatorul deţine peste 700.000 mp suprafață închiriabilă în proiecte din zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.