UPDATE Cel mai mare retailer din România anunţă că nu va scădea salariile după transferul contribuţiilor. Reacţia premierului Tudose

Economica.net
09 11. 2017
kaufland_3_80372600

“Compania înțelege astfel să liniștească îngrijorările salariaților și familiilor acestora și îi asigură că, dincolo de schimbările legislative, firma face toate eforturile, cu fapte, pentru siguranța lor salarială.” declară Laura Iancu, director Resurse Umane, Kaufland România.

Pe lângă tichete de masă și asigurarea voluntară de sănătate, Kaufland mai oferă angajaților un program flexibil de lucru, cursuri de yoga, antrenamente de alergat cu traineri dedicați, sesiuni de terapie antifumat sau cursuri de nutriție, dar și abonamente la săli de sport. Potrivit companiei, salariații Kaufland beneficiază de mai multe zile de concediu de odihnă anual care, în funcție de vechimea în companie, pot ajunge până la 27 de zile pe an. Pe lângă acestea, compania acordă și zile libere, plătite, pentru acțiuni de voluntariat.

Kaufland România este singura companie din industria de retail care a obținut pentru al doilea an consecutiv titlul de Angajator de Top în România, printr-o certificare internațională acordată de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda.

De asemenea, începând cu anul 2014, compania se regăsește în top „100 cei mai doriți angajatori” din România, potrivit studiului „European Graduate Barometer” realizat de institutul Trendence din Germania.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România.