Cel mai mare traficant de cocaină din lume, arestat în Columbia, va fi expulzat în Italia
Roberto Pannunzi a fost arestat vineri la Bogota având asupra sa o carte de identitate falsă venezueleană, în cursul unei operaţiuni de poliţie, desfăşurată în comun de Columbia şi Administraţia americană de luptă împotriva drogurilor (DEA).
„Acesta este cel mai mare importator de cocaină din lume”, a declarat Nicola Gratteri, adjunctul procurorului şef din Reggio di Calabria, în sudul Italiei.
„El este singurul care poate organiza cumpărarea şi vânzarea unor încărcături de cocaină de trei tone sau mai mult”, a declarat el.
„Pannunzi este singurul care poate să vândă către ‘Ndrangheta şi Cosa Nostra. Este fără îndoială cel mai puternic traficant de droguri din lume”, a afirmat el.
‘Ndrangheta, instalată în Calabria, este unul dintre principalii actori ai traficului internaţional de droguri. Mafia sicială este cunoscută sub numele de Cosa Nostra.
Gratteri a explicat că Pannunzi face obiectul unui ordin de expulzare dat fiind că „un ordin de extrădare ar fi durat mai multe luni”.
El era aşteptat pe aeroportul din Roma Fiumicino, în cursul serii de sâmbătă.
În aprilie, Columbia a arestat un alt mare presupus lider mafiot, Domenico Trimboli, suspectat că este omul de legătură al Medellin (Columbia) şi ‘Ndrangheta.
Pannunzi a fugit dintr-o clinică din Roma, unde era internat sub pază în 2010, aşa cum a făcut deja în 1999.
El fusese arestat în Columbia în 1994, unde le-ar fi oferit poliţiştilor un milion de dolari pentru a-l lăsa să plece.
La arestarea sa, Pannunzi a declarat poliţiei că este bolnav, a precizat Nicola Gratteri sperând că acesta nu va fi pus din nou sub supraveghere într-un spital italian.
„Sper să nu fie pus pentru a treia oară sub supraveghere” (…). „Este epuizant să faci turul lumii pentru a-l găsi, de fiecare dată când fuge”, a adăugat el.