Cel mai mic cameleon din lume, descoperit în Madagascar FOTO

Economica.net
16 02. 2012

Cercetătorii americani spun că mini cameleonul, denumit Brookesia micra, ar putea fi strămoşul cameleonului pe care îl ştim cu toţii. Există chiar o teorie conform căreia cameleonii au evoluat în Madagascar din strămoşi pitici. El ar putea fi şi un caz de nanism extrem, din cauza resurselor limitate de pe insula africană.

Cercetătorii au mai descoperit în Madagascar alte trei specii foarte mici de cameleon: Brookesia desperata, Brookesia confidens şi Brookesia tristis.

Oamenii de ştiinţă precizează că „mini-meleonii” sunt răspândiţi pe o arie de doar câţiva kilometri pătraţi şi că aceştia ar putea fi foarte sensibili la distrugerea mediului înconjurător.

Brookesia micra, foto: National Geographic – Frank Glaw