Cel mai performant fond din investiţii din Taiwan cumpără datorie românească

14 02. 2012

Creşterea cererii de obligaţiuni face ca randamentul acestora să scadă, ceea ce denotă creşterea încrederii investitorilor în capacitatea de plată a guvernului emitent. Aşa se întâmplă cu obligaţiunile de stat româneşti cu maturitatea la cinci ani, al căror randament a scăzut până la 5,57%, potrivit Bloomberg.

Banii pompaţi de BCE în sistemul bancar european ar urma să consolideze tendinţa favorabilă ale rezolvării crizei datoriilor suverane europene.

„Dacă te uiţi la portofoliile lor, marile bănci europene au o expunere consistentă în Europa de Est. Din moment ce BCE injectează fonduri în băncile europene, banii vor curge în aceste ţări, conducând la creşterea preţurilor obligaţiunilor lor”, a declarat Bryan Wang, într-un interviu citat de Bloomberg„.

Bryan Wang administrează Emerging Markets High-Yield Fixed-Income Fund şi a spus că a cumpărat titlurile sud-est europene în acest an.

BCE a acordat împrumuturi record de 489 de miliarde de euro (644 miliarde dolari) pentru următorii trei ani, în decembrie, potrivit Bloomberg.