Cel mai spectaculos nod rutier din România va avea patru niveluri și va fi construit lângă Codlea – șeful DRDP Brașov

Cel mai spectaculos nod rutier din țară va fi construit lângă Codlea, potrivit lui Tudor Alexandru Duțu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. Proiectat pe patru niveluri, acesta va asigura legătura între DN1 și două autostrăzi, deocamdată imaginare.
Anemona Andone - joi, 08 dec. 2022, 22:08
Cel mai spectaculos nod rutier din România va avea patru niveluri și va fi construit lângă Codlea - șeful DRDP Brașov

„Cel mai spectaculos nod rutier din țară va fi în județul Brasov. Se intitulează “Nod Codlea Nord – intersecție A3 cu A13 și DN1” și va asigura legături între aceste căi de comunicație rutieră într-un mod spectaculos pe 4 niveluri de înălțime”, a scris șeful DRDP Brașov pe pagina proprie de Facebook.

Rămâne de văzut când vor fi construite și autostrăzile din jurul Brașovului, după cum remarcă și un comentator la postarea șefului DRDP Brașov.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 24 noiembrie licitația pentru finalizare studiu de fezabilitate pentru Autostrada Brașov – Bacău (A13). Valoarea estimată a contractului este de 45 de milioane de lei, iar durata acestuia este de 28 de luni, din care 24 de luni pentru studiul de fezabilitate. Ofertele sunt așteptate până pe 16 ianuarie 2023, conform informațiilor din SEAP.

În data de 24 august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru completare studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș (A3), cu ofertantul declarat câștigător asocierea Search Corporation – Protelco  – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik a.s. (Mega Engineering Consulting inc.). Termenul de finalizare a acestui contract este în 2024. Rămâne de văzut dacă acest contract va fi dus la bun sfârșit.

Pentru tronsonul A3 Ploiești – Brașov, este în derulare contractul cu proiectantul Consitrans. Amintim că din traseul autostrăzii prin Valea Prahovei a fost inaugurat un ciot de aproape 10 kilometri lângă Râșnov.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...