Cel mai urât hotel din lume

Se află în Coreea de Nord, se lucrează la el de mai bine de 25 de ani şi încă nu e terminat.
sanziana.stancu - vin, 30 dec. 2011, 17:53

Revista americană Esquire a plasat hotelul Ryugyong, din Phenian, pe primul loc într-un top „al celor mai urâte imobile din istoria umanităţii”. Hotelul ar putea fi însă terminat şi inaugurat în 2012, după cum scrie publicaţia britanică The Telegraph. „Chiar şi în conformitate cu standardele comuniste, acest hotel cu 3.000 de camere este de-o urâţenie atroce”, explică Esquire alegerea sa.

Hidoasa clădire al cărei nume face referire la capitala nord-coreeană Phenian – „oraşul sălciilor”, datorită numărului mare al acestor arbori ce jalonează oraşul – are 105 etaje, o înălţime de 330 de metri şi este construit în formă de piramidă.

Construcţia lui a început în 1987, fiind proiectată să se încheie în 1989. Dar din cauza faptului că s-a lucrat cu fonduri date de fosta URSS şi au existat întârzieri în primirea acestora, iar după prăbuşirea fostei URSS, în 1991, nu s-a mai primit nici un ban şi construcţia a fost lăsată „în adormire”. Abia în urmă cu trei ani s-au reluat lucrările de construcţie, după ce consorţiul egiptean specializat în telecomunicaţii şi construcţii, Orascom Group, s-a hotărât să investească în acest proiect.

Ryugyong se află pe locul 40 între cele mai înalte clădiri din lume, imediat după China World Trade Center din Beijing. Ocupă locul al patrulea în topul clădirilor cu cele mai multe etaje.

Supranumit „Hotelul Morţii” sau „Hotelul-fantomă”, Ryugyong ar putea fi inaugurat „parţial” în aprilie 2012, după cum este anunţat chiar pe site-ul hotelului. Această dată nu este întâmplătoare, ci marchează a 100-a celebrare a fondatorului defunct al „monarhiei comuniste” nord-coreene, Kim Ir-Sen.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...