Cel puţin 42 de persoane au murit în Siria, în urma unei ofensive a armatei împotriva rebelilor

Economica.net
02 09. 2013
capture_57812600

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a precizat că cel puţin 20 de combatanţi rebeli au fost ucişi, un număr aproximativ egal cu cel al militarilor regimului sirian şi civililor, între care patru copii, care şi-au pierdut viaţa în timpul acestor lupte.

Luptele au început în zori şi au durat întreaga zi, cu raiduri aeriene asupra Ruhaiba şi ciocniri în afara oraşului.

Potrivit OSDO, care se sprijină pe o reţea extinsă de activişti, observatori şi medici în toată Siria, peste 110.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului, în martie 2011, dintre care cel puţin 40.146 civili.