Cel puțin 437 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul războiului – procurorul general
Peste 837 de copii au fost răniţi, potrivit aceluiaşi bilanţ despre care oficialităţile ucrainene afirmă că nu este cel final întrucât încă sunt verificate informaţii din zone eliberate, din zone unde au loc lupte în prezent şi din teritoriul încă ocupat de forţele ruse.
Regiunea Doneţk, din estul Ucrainei, a fost cea mai afectată, cu 423 de copii ucişi sau răniţi.
Organizația Națiunilor Unite a declarat că cel puţin 16.295 de civili au fost ucişi de la începerea invaziei ruse în 24 februarie.
Pe de altă parte, Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a susţinut că pacea în Ucraina va fi posibilă ”numai” dacă sunt restabilite frontierele din 1991 ale ţării.
”Va exista pace atunci când vom distruge armata rusă în Ucraina şi vom ajunge la graniţele din 1991”, a scris Iermak pe aplicaţia Telegram.