„Numărul persoanelor ucise în tiruri, bombardamente, execuţii sumare şi confruntări între rebeli şi militari, miercuri, în localităţile Al-Sanamein şi Ghabagheb se ridică la 57, potrivit unui nou bilanţ”, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Din rândul persoanelor ucise fac parte 16 rebeli, 12 militari, şapte femei, şase copii şi 16 civili. Un prim bilanţ, comunicat joi dimineaţa, anunţa 45 de morţi.
Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, „zece militari au dezertat marţi seara de la un important post militar din vecinătate şi s-au ascuns în cele două sate. A doua zi, armata a lansat asaltul”.
Rebelii au preluat recent controlul în sudul ţării pe o porţiune de 25 de kilometri ce începe din Iordania până la linia de încetare a focului cu Israel de pe platoul Golan.
La sfârşitul lunii martie, Abdel Rahmane anunţat că porţiuni mari din provincia Deraa se aflau sub controlul rebelilor. Deraa, leagănul revoltei împotriva regimului lui Bashar al-Assad, este „aproape tăiată” de capitală, preciza el.
În plus, potrivit OSDO, un elicopter care transporta provizii pentru militarii asediaţi în câmpul Wadi Deif, în apropiere de Maaret al-Noomane, în nordul ţării, a fost doborât, iar patru pasageri au murit.
Violenţele din Siria s-au soldat, miercuri, cu 179 de morţi, dintre care 50 de civili, 86 de rebeli şi 43 de militari, potrivit OSDO, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) cu sediul în Marea Britanie care se sprijină pe o largă reţea de militanţi, surse medicale şi militare siriene.