Cel puţin zece oameni au murit în urma ninsorilor din SUA
Reprezentanţii companiilor de electricitate au anunţat că au realizat progrese importante în privinţa restabilirii alimentării cu energie, însă condiţiile meteo îngreunează activitatea echipelor de intervenţie, potrivit Mediafax.
Coasta de Est a Statelor Unite a înregistrat ninsori abundente la sfârşitul săptămânii trecute, care au perturbat transporturile şi au determinat autorităţile din mai multe oraşe să amâne celebrarea Halloween sau să decidă închiderea şcolilor.
Autorităţile din Massachusetts şi Connecticut au deschis adăposturi speciale pentru persoanele ale căror locuinţe nu mai sunt alimentate cu energie.
Peste 750.000 de persoane erau afectate de întreruperea alimentării cu energie în Connecticut, unde au ajuns echipe de intervenţie din întreaga ţară, pentru a ajuta la remedierea avariilor. În restul regiunii, 90.000 de consumatori sunt încă deconectaţi de la reţea în Pennsylvania, 277.000, în New Jersey, 180.000 în New York şi 191.000 în New Hampshire, alte mii de persoane fiind afectate în Maryland, Virginia şi West Virginia.