UPDATE: Bilanţul anunţat de autorităţi este de 5 morţi şi 8 răniţi în urma unui atac armat la aeroportul din Florida

Economica.net
06 01. 2017
34cf66b3ef37e824410f6a706700badb_80414000

Se pare că primele focuri de armă s-au auzit în partea inferioară a aeroportului Lauderdale.

De asemenea, în incinta aeroportului era şi fostul purtător de cuvânt al preşedintelui George W. Bush, Ari Fleischer.

”Sunt la aeroportul din Fort Lauderdale. Au fost trase focuri de armă. Toată lumea fuge”, a postat Fleischer într-un scurt mesaj pe Twitter.

Starea acestuia nu este momentan cunoscută.

Un reprezentant al aeroportului a explicat că este vorba de o operaţiune în desfăşurare, care a început în zona de colectare a bagajelor din al doilea terminal.

Mai multe ambulanţe au intervenit în apropierea terminalului 2 de la aeroportul Lauderdale-Hollywood.

De asemenea, autorităţile au început evacuarea pasagerilor din avioanele care se pregăteau de decolare.