Cel puţin zece morţi în urma prăbuşirii unui avion în Rusia

Economica.net
12 09. 2012

Avionul, care efectua o cursă între Petropavlovsk-Kamceatka şi Palana, s-a prăbuşit la circa zece kilometri de Palana, în nordul regiunii Kamceatka.

Potrivit primelor informaţii furnizate de minister, la bordul avionului se aflau 14 persoane – 12 pasageri, printre care un copil, şi doi membri ai echipajului.

Aparatul de zbor, un Antonov AN-28, un avion uşor bimotor, s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze de urgenţă, precizează comunicatul ministerului rus pentru Situaţii de urgenţă. Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor la ora 00.28 GMT (3.28, ora României).

În ultimii ani, Rusia s-a confruntat cu o serie neagră în materie de securitate aeriană.

În aprilie, un avion ATR 72 al companiei russe UTair, cu 43 de persoane la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat, în Siberia, incidentul aviatic soldându-se cu 33 de morţi.

La 7 septembrie 2011, un YAK-42 s-a prăbuşit la decolare în apropiere de Iaroslavl (300 de kilometri nord-vest de Moscova), accidentul lăsând în urmă 44 de morţi. Aparatul de zbor transporta membrii echipei locale de hockey pe gheaţă, printre care jucători străini de renume mondial.

În contextul înmulţirii accidentelor, autorităţile ruse au cerut casarea aparatelor de zbor foarte vechi, de fabricaţie sovietică, precum şi verificarea multor companii aeriene din ţară.