Cele 13 reguli din poker folosite de marii investitori la bursă

Economica.net
07 09. 2013
poker_26065600

Un studiu făcut la campionatul mondial de poker din 2010 a scos în evidenţă corelația dintre nivelul unui jucător de poker şi randamentul investiţiilor lui la bursă.

Autorii studiului, doi economiști, au descoperit că jucătorii de mare performanţă la poker au un randament mediu al investiţiilor de 30%, în timp ce media tuturor celorlalţi este o pierdere de 15%, potrivit Business Insider.

„Acest lucru sugerează că pokerul nu este un joc de noroc, ci, mai degrabă, un test de pricepere„, conchide editorul Business Insider.

Toro Trading este o firmă de investiţii de pe Wall Street care a introdus pokerul în progamul de training al brokerilor săi.

„Încercăm să-i învăţăm cum să ia decizii bune în condiții de incertitudine. Asta nu are legătură cu stereotipuri precum cacealmaua. Este realmente ştiinţă”, pretinde un oficial al companiei.

Iată cele 13 reguli  ale investitorului priceput la poker:

1. Află ce faci. Cunoaşte-ţi strategia şi respect-o

Perdanţii agresivi joacă o mulţime de mâini şi încearcă să ia o mulţime de poturi mici. Alţii joacă fiecare carte mare.

Plecând de la oricare dintre aceste idei se poate ajunge la strategii speciale, a la Berkshire Hathaway (compania de investiţii a celebrului investitor Warren Buffett, n.r.), consideră David Einhorn, un manager de fonduri de investiţii de risc.

„Aşa cum Warren Buffett investeşte total diferit faţă de un investitor obişnuit, la fel şi diferiţi jucători de poker joacă diferit. Unii se bazează pe matematică, alţii pe instinct.

Află care îţi e strategia şi evită tentaţia de a aluneca alături de ea”, este sfatul lui  David Einhorn.

2. Ţine-ţi emoţiile sub control

„Stabilitatea emoţională şi controlul emoţiilor sunt deopotrivă secretele pokerului şi ale investiţiilor”, spune Daniel Negreanu, „unul dintre cei mai buni jucători de poker din lume„, potrivit Business Insider.

3. Gospodăreşte-ţi resursele

În competiţiile de poker ţi se alocă o anumită cantitate de jetoane. La fel ca în investiţii, unde nu ai resurse nelimitate de plasament. Şi într-un caz şi într-altul este important cum le plasezi şi pentru ce mize.

4. Caută raportul corect de risc faţă de câştig, pentru fiecare pot

Jucătorii experimentaţi de poker simt sau chiar ştiu care sunt şansele de a le intra cartea aşteptată. Asta le permite să parieze pe baza estimării valorii mâinii. La fel, investitorii folosesc modele de alocare a activelor în funcţie de valoarea viitoare şi fluxurile de management ipotetice.

5. Fii selectiv

De cele mai multe ori jucătorii de poker „se aruncă”, pentru că nu întrevăd un curs favorabil al jocului. Nici investitorii nu cumpără acţiuni la oricare companie le iese în cale.

6. Poziţia

În poker poziţia la masă este importantă pentru că, una peste alta, cel mai probabil este să câştigi de la cel care vorbeşte înaintea ta şi să pierzi la cel care o face după tine.

La fel, poziţia ta în lume şi pe piaţă îşi spune cuvântul în deciziile pe care le iei, fie că alegi  acţiunile care dau dividende mari, fie că le preferi pe cele care au o apreciere constantă.

7.  Consultă experţii şi citeşte intenţiile celorlalţi jucători

O mimică sau un gest al celorlalţi jucători îţi poate da o indicaţie bună sau una greşită despre intenţiile lor. La fel, în piaţă, opiniileşi analizele unor experţi.

8. Stop loss!

Trebuie să ştii când să recunoşti când ai pierdut şi să te opreşti când ai consumat resursele. Dacă nu, este la fel de dăunător ca atunci când, la bursă, continui să joci în speranţa că vei acoperi pierderile anterioare.

9. Profită de slăbiciunile altora

Aşa cum la poker se poate profita de cei care nu-şi pot controla emoţiile, la fel în piaţă se poate profita de lăcomia altora.

Oferta publică a Facebook este dată ca un exemplu potrivit pentru această regulă. Lumea bursieră era înnebunită după estimările exagerat de optimiste. Au câştigat cei care au pariat împotriva psihozei colective, spune editorul de la Buisiness Insider.

10. Ai răbdare

La poker, jucătorul care mizează pe un profit constant câştigă mai mult. La fel investitorul care nu caută să-şi dubleze profitul la fiecare operaţie.

11. Nu uita de costurile administrative

Aşa cum orice mână la poker te costă ceva  doar pentru că eşti la masă, la fel la bursă trebuie să plăteşti nişte comisioane brokerului.

12. Rezistă tentativelor de descurajare

La masa de poker ceilalţi jucători vor încerca să te descurajeze, sau să te inducă în eroare.

La fel pe piaţă, fonduri de investiţii puternice vând cantităţi mari de acţiuni. Încearcă să creeze o psihoză şi să câştige, cumpărând ulterior acţiunile la preţuri mai mici. Ei ştiu că valoarea companiei nu justifică prăbuşirea acţiunilor.

13. Ignoră valurile mici

Campionii la poker nu se lasă impresionaţi de fenomenele trecătoare ale jocului. La fel, investitorii ignoră valoatilitatea temporară a pieţei.